Ministrul Justiției, Tudorel Toader, va avea, în această seară, petrecerea de nuntă a fiului său cel mare, Alexandru Ionuț (30 de ani). Pe 9 septembrie, Alexandru Ionuț Toader s-a căsătorit civil cu Bianca (28 de ani, medic stomatolog), iar astăzi vor avea loc cununia religioasă și petrecerea de nuntă. Locul ales, unul deosebit din municipiul Iași – complexul Capitol, care dispune de mai multe restaurante și un cort de evenimente, cu o capacitate maximă de 600 de persoane. Sunt așteptați mulți invitați, ținând cont de notorietatea socrului mare dar și de numărul mare de rude, prieteni și apropiați ai mirilor, socrilor și nașilor. Cei doi miri vor fi conduși la altar de Cosmina și Cristian Berariu, o familie de prieteni. Nașa este notar public iar nașul este investitor imobiliar. Printre sutele de invitați se vor afla, cu siguranță, și persoane din Vrancea, fiind de notorietate faptul că Tudorel Toader este originar din comuna Vulturu. Vor participa la nuntă, cel mai probabil, rude din Vrancea, primarul comunei Vulturu, dar și magistrați (mai ales din rândul celor ieșiți la pensie, apropiați de actualul ministru al Justiției). Invitații se vor delecta cu un meniu ales, de lux, în concordanță cu specificul localului și cu notorietatea nuntașilor.
Tudorel Toader a fost în concediu în această săptămână, pentru a pregăti nunta fiului său, dar a avut zile destul de încărcate. Ministrul Justiției s-a ”jucat” pe Facebook, postând texte pe care le ștergea după o oră, și l-a contrazis pe președintele Klaus Iohannis. Mai mult, miercuri a venit la serviciu pentru a prezenta raportul prin care cerea revocarea lui Augustin Toader din funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Acest lucru a amplificat starea de tensiune din sistemul judiciar românesc, mii de procurori și judecători declarându-și susținerea față de Augustin Lazăr și criticându-l pe Tudorel Toader. La rândul său, președintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia lui Toader din funcția de ministru.