vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdjudPosturi libere la Spitalul Municipal Adjud

Posturi libere la Spitalul Municipal Adjud

Spitalul Municipal Adjud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale de execuție vacante, după cum urmează:

• un post șef serviciu, Serviciul juridic şi administrativ;
• un post referent de specialitate, grad II S, Biroul managementul calităţii serviciilor medicale;
• un post referent de specialitate, gradul II PL, Biroul managementul calităţii serviciilor medicale;
• un post contabil, treapta IA, Biroul financiar contabilitate;
• un post registrator medical debutant, Biroul internări statistică medicală.

Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

– Condiţii specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării postului vacant de – şef serviciu: studii – diplomă de licenţă în specialitate – ştiinţe juridice; vechime în specialitate 2 ani.                                                                                                                                    – Condiţii specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării postului vacant de – referent de specialitate gradul II, S: studii – diplomă de licenţă în specialitate – medicină generală; vechime în specialitate 3 ani şi 6 luni.                                                                      – Condiţii specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării postului vacant de – referent de specialitate, gradul II, PL: studii – diplomă de şcoală sanitară postliceală; vechime în specialitate 3 ani şi 6 luni.                                                                                                  – Condiţii specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării postului vacant de – contabil treapta IA: studii – diplomă de bacalaureat; vechime în specialitate 6 ani şi 6 luni.      – Condiţii specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării postului vacant de – registrator medical debutant: studii – diplomă de bacalaureat; certificat de absolvire operator calculator; vechime – fără vechime.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 13 noiembrie 2018, ora 12.00: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 21 noiembrie 2018, proba scrisă;
  • 28 noiembrie 2018, proba interviu.

De asemenea, Spitalul Municipal Adjud caută să angajeze, pe perioadă determinată, un economist pentru postul de economist specialist, gradul IA, Biroul R.U.N.O.S. Candidații trebuie să fie absolvenți de studii superioare – științe economice și să aibă o vechime în specialitate de 6 ani și 6 luni. Concursul pentru ocuparea acestei funcții se va organiza conform calendarului următor:

  • 06 noiembrie 2018, ora 12.00: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 14 noiembrie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • 20 noiembrie 2018, ora 10.00: proba interviu.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu