joi, noiembrie 21, 2024
AcasăAdministratieVandalii au rupt copacii plantați la intrarea în orașul Mărășești

Vandalii au rupt copacii plantați la intrarea în orașul Mărășești

Azi noapte, domeniul public al orașului Mărășești a fost ținta unor vandali puși pe rele, care au distrus absolut toți copacii plantați de primărie între pasarela de la intrare în oraș și Gara din Mărășești. Copacii, pomi fructiferi și ornamentali, fuseseră plantați anul trecut.

copaci marasesti (7) copaci marasesti (6)”Sunt dezamăgit și profund întristat de faptul că pomii plantați pentru a înfrumuseța intrarea în oraș au fost rupți, printr-un act de vandalism căruia nu pot să îi găsesc o explicație logică. Fac apel la spiritul civic al cetățenilor să înțeleagă faptul că bunurile din domeniul public al orașului sunt ale tuturor locuitorilor, iar distrugerea lor afectează întreg orașul. Primăria a plantat acești copaci pentru a da un aspect frumos intrării în Mărășești, pentru ca toți locuitorii orașului și cei care sunt în trecere să se bucure de ei. Dacă acest act de vandalism a fost făcut de persoane certate cu legea și cu bunul simț îmi exprim speranța că asemenea fapte reprobabile nu se vor mai repeta. În cazul în care campania electorală a început mai devreme, sunt extrem de dezamăgit că s-a recurs la asemenea metode agresive și primitive de intimidare, pentru că o competiție electorală nu se face prin distrugerea domeniului public”, a declarat primarul orașului Mărășești, Valerică Chitic.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu