Între 1 și 6 noiembrie, zona seismică Vrancea a fost destul de activă. Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului a înregistrat cutremure mici, localizate pe raza județului Vrancea, aproape în fiecare zi. Pe 1 noiembrie a fost un cutremur de 2,9 grade pe scara Richter, produs la ora 11:15, la adâncimea de 113 km. Pe 3 noiembrie, la ora 18:34, s-a înregistrat o altă mișcare, de 2,8 grade, la adâncimea de 99 km. Pe 4 noiembrie, la ora 9:32, s-a înregistrat un alt cutremur, de 2,5 grade, la adâncimea de 108 km. Pe 5 noiembrie, la ora 1:45, s-a produs un cutremur de 3,1 grade, la adâncimea de 117 km. În seara zilei de 6 noiembrie, la ora 21:48, INFP a înregistrat o nouă mișcare tectonică, de 3,1 grade, la adâncimea de 145 km. Toate acestea vin după cutremurul din noaptea de 27/28 octombrie, cel mai mare din ultimii 14 ani, de 5,8 grade.
De asemenea, INFP a înregistrat, în primele zile ale lunii noiembrie, alte două cutremure puțin obișnuite: unul pe 1 noiembrie, la ora 4:33, de 2,5 grade, produs la o adâncime de 4 km, pe raza județului Vaslui; celălalt, pe 6 noiembrie, la ora 10:45, de 2,2 grade, produs pe raza județului Arad, la adâncimea de 9 km.