Garda Națională de Mediu derulează, în parteneriat cu Romsilva, proiectul ”100 pentru 100”, dedicat sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Proiectul are ca obiectiv plantarea a câte 100 de arbori, ca număr simbolic, în fiecare județ al țării. Pe lângă angajații structurilor teritoriale ale Gărzii de Mediu, în acțiune vor fi implicați reprezentanți ai altor instituții publice, ai societății civile, elevi, cadre didactice și voluntari. În total, vor fi plantați minim 4.300 de puieți din specii de arbori adaptate la condițiile din diversele regiuni ale țării în care vor avea loc activitățile de plantare. Plantarea puieților se va face, cu precădere, pe terenuri aflate în proprietatea publică sau privată a statului (UAT-uri, ocoale silvice, unități de învățământ, instituții publice), fiind vizate zonele care au încărcătură istorică națională. „Aniversăm 100 de ani de la Marea Unire printr-o acțiune cu încărcătură simbolică: în fiecare județ, vom planta 100 de arbori care reprezintă cei 100 de ani de unitate națională. În acest sens, cu sprijinul Romsilva, comisariatele județene ale Gărzii Naționale de Mediu vor organiza acțiuni de plantare la nivel local, cu scopul de a motiva publicul larg să se implice în asfel de activități. Cu această ocazie, invităm pe toți cei care doresc să se implice în acest proiect de „înverzire” a României să ni se alăture pentru a dovedi că respectăm natura și valorile noastre naționale!”, a transmis Gabriela Dorojan, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu.
Comisariatul Județean Vrancea al Gărzii Naționale de Mediu a ales comuna Gologanu pentru această acțiune. Astfel, luni, 12 noiembrie, vor fi plantați 100 de arbori pe raza comunei Gologanu.
Plantare de arbori la Gologanu, în cinstea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918
- Advertisment -