sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateJurnaliștii din toată România, solidari cu colegii de la RISE PROJECT, în...

Jurnaliștii din toată România, solidari cu colegii de la RISE PROJECT, în cazul VALIZA

În urma investigației publicate în cazul cunoscut sub numele de “Valiza-Teldrum”, în care sunt implicate persoane apropiate actualului lider al partidului de guvernământ, jurnaliștii de la Rise Project au fost somați de o instituție a statului să dezvăluie sursele care au stat la baza dezvăluirii lor, sub pretextul respectării regulamentului european privind protecția datelor personale (GDPR). Mai multe publicații și jurnaliști se solidarizează cu situația în care se află jurnaliștii de la Rise Project, pe care statul încearcă să-i oblige să-ți dezvăluie sursele din celebru caz VALIZA.

PROTEST

Atac la libertatea presei, sub masca protecției datelor personale

Noi, semnatarii acestui protest, cerem tuturor forțelor democratice și persoanelor de bună credință să condamne cel mai recent atac împotriva libertății presei din România.

În urma investigației publicate în cazul cunoscut sub numele de “Valiza-Teldrum”, în care sunt implicate persoane apropiate actualului lider al partidului de guvernământ, jurnaliștii de la Rise Project au fost somați de o instituție a statului să dezvăluie sursele care au stat la baza dezvăluirii lor, sub pretextul respectării regulamentului european privind protecția datelor personale (GDPR). O solicitare aberantă ținând cont de dreptul jurnaliștilor de a nu-și divulga sursele, drept recunoscut de legislația internațională și de jurisprudența europeană.

În somația primită de la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (instituție condusă în prezent de membri ai partidului de guvernământ, fără nicio experiență în domeniu), jurnaliștii sunt amenințați că, în cazul refuzului de a furniza informațiile solicitate, riscă amenzi de până la 20 de milioane de euro.

Incidentul vine după un val de notificări primite de diverse publicații românești de la avocații unor persoane acuzate de fapte grave de corupție, care cer ștergerea tuturor articolelor publicate până acum, precum și cenzurarea pe viitor a oricăror articole despre clienții lor. Aceasta în ciuda faptului că, potrivit articolului 17, alineatul 3, litera a, din regulament, “dreptul de a fi uitat” nu se aplică atunci când prelucrarea datelor personale relevante este „necesară pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare și la informare”.

Interpretarea abuzivă a prevederilor privind protecția datelor personale în scopul intimidării presei independente reprezintă un grav derapaj de la normele democratice, precum și o încălcare flagrantă a drepturilor prevăzute în Constituția României, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și Carta Universală a Drepturilor Omului.

Cerem tuturor organizațiilor internaționale să ia act de atacurile tot mai agresive ale politicienilor români la adresa jurnaliștilor și să întreprindă toate demersurile necesare pentru a împiedica deteriorarea situației înainte de a fi prea târziu.

 

Brîndușa Armanca – jurnalist Revista 22

Roxana Artene Penciu – jurnalist Viața liberă

Ramona Avramescu – jurnalist

Petre Barbu – editorialist Adevărul

Gabriel Bejan – jurnalist Vice România

Rareș Bogdan – jurnalist Realitatea TV

Călin Bostan – jurnalist Opinia

Grigore Cartianu – jurnalist

Răzvan Chiruță – jurnalist Newsweek România

Melania Cincea – jurnalist Timpolis

Laurențiu Ciocăzanu – jurnalist

Alex Costache – jurnalist Știrile TVR

Victor Cozmei – jurnalist Hotnews

Flavia Drăgan – jurnalist Newsweek România

Carmen Dumitrescu – jurnalist Liber în Teleorman

Mihai Duță – jurnalist Newsweek România

Ioana Ene – jurnalist Ziare.com

Sabin Gherman – jurnalist

Magda Grădinaru – jurnalist Ziare.com

Cristina Guseth – Freedom House România

Toni Hrițac – jurnalist Ziarul de Iași

Petre M. Iancu – jurnalist Deutsche Welle

Sorin Ioniță – Expert Forum

Emilian Isăilă – jurnalist

Alexandru Lăzescu – editorialist Revista 22

Mircea Marian – jurnalist Newsweek România

Mihnea Măruță – jurnalist Press One

Sebastian Oancea – jurnalist Vrancea 24

Sabin Orcan – jurnalist Newsweek România

Claudiu Pădurean – jurnalist Via Cluj

Vlad Petreanu – jurnalist Europa FM

Claudia Pîrvoiu – jurnalist Hotnews

Andreea Pora – jurnalist Revista 22

Cătălin Prisacariu – jurnalist Newsweek România

Mihai Rădulescu – jurnalist TVR

Andreea Scăeșteanu – jurnalist Digi 24

Răzvan Scăeșteanu – jurnalist Newsweek România

Silviu Sergiu – jurnalist Newsweek România

Bogdan Stanciu – jurnalist Transilvania Reporter

Cătălin Stancu – jurnalist Vrancea 24

Cristina Stancu – jurnalist Jurnal de Argeș

Ionel Stoica – jurnalist Ziare.com

Cătălin Striblea – jurnalist Digi FM

Emilia Șercan – jurnalist Press One

Dan Turturică – jurnalist Digi 24

Ramona Ursu – jurnalist Newsweek România

Ovidiu Vanghele – jurnalist Centrul de Investigații Media

Marian Voicu – jurnalist

Petru Zoltan – jurnalist Newsweek România

Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație

 

…………………………………………………………………………………………………………………………….

 

Dacă susțineți acest demers, puteți semna adăugându-vă, la comentarii, numele și ocupația.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu