sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateFOTO-VIDEO Atmosferă electrizantă la spectacolul dedicat memoriei poetului Adrian Păunescu

FOTO-VIDEO Atmosferă electrizantă la spectacolul dedicat memoriei poetului Adrian Păunescu

Și în acest an, sala de spectacole a fostului cinematograf Balada s-a dovedit neîncăpătoare, marți seară, la evenimentul devenit tradiție în amintirea poetului Adrian Păunescu, organizat de Școala Nr. 7. Manifestarea din acest an a purtat titlul “Doamne, ocrotește-i pe români!”,  iar organizatorii s-au străduit să ofere publicului cât mai mult din atmosfera de odinioară a Cenaclului Flacăra, prin intermediul fiului poetului, Andrei Păunescu, şi a soţiei acestuia, Maria Maria.

“Noi care venim la această activitate ne considerăm ca unii care au priceput foarte bine mesajul poeziei sale, iubirea de neam, iubirea faţă de părinţi şi iubirea faţă de biserica strămoşească. Mesajul acesta hotărâtor pentru viaţa noastră, iubirea continuă, este prelungit peste timp de fiul marelui poet, Andrei Păunescu. A răspuns şi în acest an invitaţiei noastre deşi timpul îi este foarte încărcat”, a spus Ionuţ Sebastian Burlan, directorul Şcolii Nr. 7.

A fost un spectacol maraton, de muzică, poezie şi dialog, întins pe aproape trei ore, în care s-a aniversat şi Centenarul României. În cadrul manifestării, şi-a dat concursul un grup de elevi ai Şcolii Nr.7 din Focşani, coordonaţi de bibliotecara Mirela Hanganu. Un program folcloric de  muzică de cătănie a fost susţinut de apreciata artistă Maria Murgoci şi membri ai Ansamblului “Ţara Vrancei”. În această lună, pe data de 5 noiembrie, s-au împlinit opt ani de la moartea poetului Adrian Păunescu.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu