vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdjudBărbați condamnați pentru proxenetism, duși la penitenciar de polițiștii adjudeni

Bărbați condamnați pentru proxenetism, duși la penitenciar de polițiștii adjudeni

Poliţiştii adjudeni au pus în aplicare două mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, emise pe numele a doi bărbați, de 28 și 35 de ani, pentru infracțiuni de proxenetism.                                                                                                                        Ieri, 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud și Secției 4 Poliție Rurală Adjud au acţionat pe raza de competenţă, pentru depistarea persoanelor urmărite sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, în jurul orei 18.30, poliţiştii au reuşit identificarea unui bărbat, de 35 de ani, din orașul Rovinari, județul Gorj, pe numele căruia Tribunalul Bacău a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Focșani şi are de executat pedeapsa privativă de libertate de 4 ani și 6 luni , pentru comiterea infracţiunii de proxenetism.

Totodată, pe timpul desfăşurării activităţilor specifice, poliţiştii au reuşit identificarea unui alt bărbat, de 28 de ani, din aceeași localitate, pe numele căruia Tribunalul Bacău a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Focșani şi are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism. (IPJ Vrancea)

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu