Pe o vreme mohorâtă, cu ceață pătrunzătoare, câteva sute de persoane l-au condus astăzi, pe ultimul drum, pe primarul comunei Bordești, Gheorghe Tătaru. Alături de familie, rude, prieteni și localnici, au ținut să-și ia rămas bun primari din județ, consilieri locali și județeni, prefectul județului, președintele și vicepreședinții Consiliului Județean Vrancea. Convoiul funerar s-a oprit în fața școlii din comună și a sediului primăriei, unde s-au ținut și alocuțiuni în memoria celui care a condus comunitatea din Bordești timp de 14 ani.
Gheorghe Tătaru avea 70 de ani și a deținut funcția de primar al comunei Bordești mai multe mandate: între 2000 și 2008, apoi din 2012 și până în prezent. În ultimii ani s-a confruntat cu o boală nemiloasă care i-a adus și sfârșitul. Dumnezeu să-l odihnească în pace!