Pentru mine, divinitatea nu sălășluiește în mastodontul ăla de catedrală, nici în preoții ăia cu tone de aur pe ei, ea e în lucruri simple, dacă e. Și au fost momente în care am simțit că mi-a întors lucrurile bune pe care le-am făcut: când am salvat un cățel sau o pisică de la pieire, când am ajutat oameni, scriind de problemele pe care le au dar, mai ales, ascultându-i, când am crezut că pun umărul la o societate mai puțin coruptă sau când am smuls un zâmbet de la un copil nevoiaș. Divinitatea sălășluiește în lucruri simple, în minunile unei mame singure, cu 2 joburi și mulți copii, în bunătatea de a renunța gura ta la un dumicat, pentru cel de lângă tine. Poporul ăsta nu e nici mai bun, nici mai rău, nici mai prost și nici mai deștept și nici mai unit, după înălțarea acelui „templu”, pe care, dacă Iisus l-ar vedea, ar spune că-l dărâmă și că-l zidește înapoi în trei zile. În general, după o experiență religioasă de asemenea anvergură – mulți dintre cei prezenți acolo s-au declarat pătrunși maxim de moment – te pătrunde o introspecție și o dorință de a face bine, de a îndrepta ce-i rău în viața ta. Ați văzut vreun politician care a ieșit pătruns din hardughia aia și a declarat că nu mai fură și nu mai susține corupția? Despre asta e vorba, că nu luxul unește poporul ăsta și nici bunăstarea celor care-l conduc.
- Advertisment -