luni, noiembrie 25, 2024
AcasăAdministratieDrumurile locale, prioritatea autorităților din Urechești

Drumurile locale, prioritatea autorităților din Urechești

Primăria comunei Urechești are la dispoziție, în acest an, suma de 600.000 de lei. Ca și anul trecut, din bugetul local se pot asigura salariile și cheltuielile curente de întreținere. De asemenea, autoritățile speră să mai poată investi în drumurile și ulițele locale, așa cum s-a întâmplat în 2015, atunci când au reușit să pietruiască aproximativ 10 km de drumuri de interes comunal. bratosin”Bugetul localității Urechești pe anul 2016 a fost finalizat și aprobat. Deși este unul mai mic decât anul trecut, vom munci pentru a ne duce la bun sfârșit proiectele trasate. Ne dorim în primul rând să asfaltăm încă 7,1 kilometri de drumuri comunale dar și să achiziționăm un buldoexcavator pentru comunitate”, a precizat primarul comunei Urechești, Nistor Bratosin, pe rețelele de socializare. Totuși, principalul of al autorităților și al localnicilor îl reprezintă starea dezastruoasă a drumului județean 205B, care traversează comuna de la intersecția cu drumul european E85 și până la ieșirea spre Cotești. Deși promite de câțiva ani că îl repară, că îl reabilitează, că e parte dintr-o mare investiție, Consiliul Județean Vrancea nu dă semne că s-ar apuca prea curând de acest drum care se află în administrarea sa. 

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu