vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateȘefii Căminului pentru Persoane Vârstnice Focșani vor să scape de o parte...

Șefii Căminului pentru Persoane Vârstnice Focșani vor să scape de o parte din angajați și-i acuză de furt și de nerespectarea fișei postului

Circa 20 de angajați ai Căminului pentru Persoane Vârstnice Focșani au primit sesizări din partea conducerii cu privire la ”nerespectarea fișei postului” și ”sustragerea, în formă continuată, a hranei beneficiarilor”. Sesizările au fost datate pe 27 noiembrie, dar au fost aduse la cunoștința angajaților abia săptămâna trecută. Astfel, angajații unității au fost chemați, pe rând, la poliție, ca să dea declarații. Sunt, în general, infirmieri, asistenți, bucătari etc, adică aproximativ două treimi din totalul de 30 de angajați ai Căminului. Atașate sesizărilor sunt hârtii cu detalii privind zilele și orele cu presupusele furturi de hrană, cu fotocopii de pe imaginile camerelor de supraveghere din incinta instituției. În cadrul audierilor de până acum, celor acuzați nu li s-au prezentat imaginile video care i-ar incrimina, pentru a putea da declarații în cunoștință de cauză. În același timp, deși este ilegal, șefii Direcției de Asistență Socială și Medicină Școlară au demarat o anchetă disciplinară, înainte de finalizarea anchetei penale.

Situația este tensionată la Căminul pentru Persoane Vârstnice Focșani de mai mult timp, odată cu instalarea în funcția de director a preotului Cătălin Ifrim. Tensiunile au răbufnit în momentul în care o infirmieră l-a acuzat pe director de hărțuire și agresiune. Poliția a deschis un dosar penal, însă, din motive inexplicabile, ancheta bate pasul pe loc. Sau există o explicație, în interesele și persoanele care îl sprijină pe directorul acuzat.


ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu