sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateAutoritățile spun că nu mai este frig în școlile din județ

Autoritățile spun că nu mai este frig în școlile din județ

Sezonul rece a scos în evidență defecțiunile de la sistemele de încălzire din unitățile de învățământ din județ. Așa cum ați putut citi pe Vrancea24, elevii au fost nevoiți să stea cu hainele pe ei în sălile de curs, unde temperaturile erau între 14 și 16 grade celsius. Cei responsabili au dat din colț în colț, evitând răspunsurile concrete și încercând să minimalizeze o problemă ce ține de sănătatea elevilor și a cadrelor didactice. Între timp, autoritățile au fost nevoite să ia măsuri pentru a remedia problemele, astfel încât orele să se desfășoare în condiții normale și în lunile de iarnă. ”Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani a intervenit asupra sesizării legate de situația temperaturii sălilor de clasă prin izolarea ferestrelor cu un material special. În urma sesizării făcute de conducerea CNAIC, ENET a montat o pompă care a stimulat circularea agentului termic, temperatura crescând cu 4-6°C şi s-a ajuns astfel la o temperatură optimă prevazută de lege. Drept măsură permanentă, conducerea liceului va depune un proiect la Primărie ce are drept obiectiv obținerea fondurilor necesare schimbării tâmplăriei. În cadrul Liceului Tehnologic „Eremia Grigorescu” Mărășești, elevii ne-au confirmat că temperatura se află în limite normale, situația semnalată fiind soluționată. Conform comunicatului Consiliului Școlar al Elevilor al Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani, debitul agentului termic a fost diminuat de către ENET, întrucât pe aceeași coloană a fost branșată stația de salvare al municipiului Focșani. După schimbarea unor pompe din punctul termic de pe str. Alecu Sihleanu s-a revenit la debitul de agent termic și temperatura în școală a revenit în limitele normale.”, se menționează într-un comunicat de presă semnat de Andreea Păun, președintele Consiliului Județean al Elevilor Vrancea.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu