Pentru că este luna cadourilor, iar vestirea Naşterii Mântuitorului ne aduce lumină în case şi ne umple sufletele de bucurie, militarii Batalionului 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu” sunt din nou alături de semenii lor mai puţin norocoşi, în cadrul campaniei „Din suflet, pentru suflete!”. Astfel, în perioada 20 – 21 decembrie, oameni cu suflet frumos din cadrul batalionului „au îmbrăcat haina lui Moş Crăciun” şi au ajuns cu daruri tocmai la Slobozia Ciorăști. Andrei Mocanu, copilul căruia i-au fost destinate, i-a primit cu braţele deschise, iar militarii batalionului l-au răsplătit cu alimente, rechizite şi chiar produse de menaj. Prezenţa militarilor încărcaţi cu daruri a reuşit să aducă un zâmbet pe chipul trist al copilului greu încercat de soartă, care crește doar alături de tatăl său. Următorul popas al militarilor a fost la Câmpineanca, la familia camaradului Aurelian Măciucă, decedat anul trecut. Şi de această dată, copiii militarului au fost plăcut surprinşi şi au înţeles că tatăl lor nu a fost uitat. Închidem astfel tolba cadourilor şi vă urăm Sărbători binecuvântate, cu multă pace şi linişte sufletească! Crăciun fericit! (Brigada 282 Infanterie Mecanizată ”Unirea Principatelor” Focșani)
FOTO Militarii Brigăzii 282 au adus bucurie în sufletele unor copii
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -