Sâmbătă, 5 ianuarie a.c., ora 17.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au depistat un bărbat, de 40 de ani, din comuna Pufești, în timp ce conducea un autoturism, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul din municipiul Adjud unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Duminică, 6 ianuarie a.c., ora 11.00, polițiștii adjudeni au oprit pe strada Constructorilor din municipiul Adjud un autoturism condus de un bărbat, de 57 de ani, din județul Bacău. Întrucât cel în cauză emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. (sursa: IPJ Vrancea)