Cum e să știi că o viață de om depinde de tine? Pentru unii ar însemna o responsabilitate enormă, greu de asumat. Totuși, doi salvatori vrânceni și-au luat acest angajament. Periodic, plutonierul adjutant Dumitru Petrică și plutonierul major Tăbăcaru Florin donează trombocite pentru un pacient care suferă de o boală de sânge. Acesta are o grupă sanguină rară, doar 5% din populația Terrei o are, iar dintre posesori e posibil ca mai puțin de 5% să doneze. Fiind cunoscut acest fapt, s-a creat la nivelul fiecărui centru de transfuzii o bază de date cu cei care au această grupă de sânge.
Legătura de sânge dintre donatori și donatar durează de mai bine de șapte ani de zile. La aflarea cumplitei vești, domnul Său Marin, s-a agățat de orice speranță. A căutat informații și s-a interesat de oamenii care îl puteau ajuta în acest sens. Astfel a aflat că există un donator compatibil în persoana domnului plutonier major Tăbăcaru Florin. L-a sunat, i-a prezentat cazul său și l-a rugat să-l ajute. Cum era și firesc pentru un salvator profesionist, a acceptat imediat. Așa au ajuns să se cunoască. Numai că sângele colegului nostru nu era suficient. Pacientul execută această procedură lunar iar donarea de trombocite se poate face aproximativ o dată la trei luni. Știind că mai există un coleg cu aceeași grupă de sânge, plutonierul major Tăbăcaru Florin a luat legătura cu plutonierul adjutant Dumitru Petrică și i-a propus să se alăture acestui caz. Cum problemele semenilor reprezintă o prioritate pentru salvatori, aceștia implicându-se în mod direct pentru rezolvarea lor, și de această dată răspunsul a fost afirmativ.
Acum, pe lângă gestul nobil pe care îl fac pentru donatar, între aceștia s-a creat și o frumoasă prietenie. ”Este imposibil să nu te implici emoțional, mai ales când faci acest lucru de câțiva ani de zile” spune Florin. Domnul Marin știe că are pe cine se baza, și la rândul lui zice: ”Datorită lor am garanția zilei de mâine. Am încredere în ei, sunt serioși. De fiecare dată când apelez, ei sunt acolo pentru mine. E un lucru extraordinar ceea ce fac și nici nu știu cum să le mulțumesc. Acum trei săptămâni (n.r. : nov. 2018) nora mea a născut un nepoțel. Vă dați seama cât m-am putut bucura! Chiar dacă nu l-am cunoscut încă, pentru că băiatul și nora sunt plecați din țară, trag nădejde că o să mai trăiesc până să-l strâng în brațe. ”
Tocmai în asta constă miracolul donării de sânge. Acea picătură se poate transforma în cea mai fericită zi din viața unui om. Sângele este resursa gratuită și regenerabilă, vitală, de care fiecare dispunem. Acest gest umanitar depinde doar de noi, cetățenii dornici de a ne salva semenii.
Cuprinși de admirație, apreciem spiritul de solidaritate manifestat de colegii noștri, plutonier adjutant Dumitru Petrică și plutonier major Tăbăcaru Florin. Îi dorim domnului Său Marin să aibă cât mai curând prilejul să-și îmbrățișeze nepoţelul și să se bucure de multe zile de acum înainte!
Sursa: ISU Vrancea