vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaMERAIPJ Vrancea: amenzi de aproape 50.000 de lei pentru infracțiuni silvice

IPJ Vrancea: amenzi de aproape 50.000 de lei pentru infracțiuni silvice

În perioada 17 – 23 ianuarie a.c., polițiștii de ordine publică împreună cu specialişti silvici au desfăşurat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase. Astfel, în urma a peste 100 de controale pe drumurile publice și în fonduri forestiere, au fost constatate 13 infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008 şi aplicate 65 de sancţiuni contravenţionale, din care 35 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 48800 de lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 39 m.c. material lemnos, ce a fost lăsată în custodia unor ocoale silvice. Valoarea totală a materialului lemnos confiscat a fost de peste 11.000 lei, totodată fiind confiscat un motoferăstrău. Poliţiştii vor continua acţiunile de prevenire şi combatere a delictelor silvice, în scopul protejării fondului silvic.

 Exemple:

La data de 17 ianuarie a.c., în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vrâncioaia au stabilit faptul că, în cursul lunii decembrie 2018, un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept 9 arbori din specia fag, din fondul forestier situat în satul Poiana, administrat de către Baza Experimentală Vidra iar materialul lemnos rezultat l-ar fi transportat pe raza aceleiași localității. Pe numele său, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”.

La data de 18 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Reghiu au depistat un bărbat, din localitate, în timp ce tăia fără drept mai mulți arbori din specia fag, din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Focșani, o parte din materialul lemnos rezultat fiind sustras și transportat de cel în cauză la domiciliul său. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”.

La data de 19 ianuarie a.c., ora 18,10, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Odobești au depistat în trafic, pe raza comunei Mera, un bărbat, din aceeași localitate, în timp ce transporta cu o autoutilitară  cantitatea de 4 m.c. lemn foc diverse moi, fără documente legale de provenință. Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, potrivit Legii nr. 171/2010, fiind dispusă totodată măsura complementară a confiscării cantității de material lemnos. (sursa: IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu