sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateLaura Codruța Kovesi, favorită la preluarea șefiei Parchetului European. Guvernul PSD-ALDE încearcă...

Laura Codruța Kovesi, favorită la preluarea șefiei Parchetului European. Guvernul PSD-ALDE încearcă să blocheze alegerea lui Kovesi în această funcție

Previziunile au fost confirmate, iar fostul procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție are cele mai mari șanse să preia conducerea Parchetului European. Laura Codruța Kovesi s-a clasat pe primul loc în urma selecției candidaților pentru postul de procuror european, realizată de un comitet independent de selecție. Kovesi a fost urmată de Jean – Francois Bohnert (Franța) și Andres Ritter (Germania). ”Calificarea și experiența acestor candidați s-au clasat cel mai sus pentru poziția de procuror-șef european (…), ținând cont de natura foarte specială a funcției pentru care au aplicat candidații”, se arată în scrisoarea comisiei de experți independenți ai Uniunii Europene. Comitetul de selecție a trimis lista scurtă de trei nume la Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Din această listă va fi ales câștigătorul competiției. Voturile în Parlamentul European și în Consiliul UE vor avea loc la sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie.

Decizia comitetului de selecție i-a bulversat pe liderii coaliției guvernamentale PSD-ALDE, care s-au străduit atât de mult să o îndepărteze pe Laura Codruța Kovesi din fruntea DNA. Aceștia caută modalități să împiedice desemnarea lui Kovesi în fruntea Parchetului European. ”Voi trimite decizia CCR privind demiterea din funcție, fiecărui ministru de justiție din statele membre UE”, a anunțat, deja, ministrul Justiției, Tudorel Toader, unul dintre adversarii fostului procuror șef al DNA. Este posibil ca, la votul final, reprezentații Guvernului PSD-ALDE și europarlamentarii PSD și ALDE să voteze împotriva alegerii lui Kovesi sau să se abțină de la vot.

Misiunea de bază a Parchetului UE va fi combaterea fraudei împotriva finanțelor Uniunii Europene. Acesta va avea competența de a investiga și a urmări penal infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE. Parchetul European va efectua investigații transfrontaliere în cazuri de fraudă în care sunt implicate fonduri ale UE de peste 10.000 de euro sau în cazuri de fraudă în materie de TVA la nivel transfrontalier, care implică daune de peste 10 milioane de euro. Parchetul UE va lucra în strânsă colaborare cu autoritățile naționale de aplicare a legii. De asemenea, va colabora îndeaproape cu alte organisme, precum Eurojust și Europol.
Iată, mai jos, scrisoarea comitetului de selecție, transmisă președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, și ministrului Justiției, Tudorel Toader.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu