O petiție inițiată în mediul online, pentru susținerea Codruței Kovesi la șefia Parchetului European a reușit să adune, într-un timp scurt, peste 100.000 de semnături. Inițiatorii vor trimite o scrisoare oficialilor europeni, cu tot cu semnăturile de susținere.
”Stimate domnule preşedinte, stimaţi domni Miniştri,
prin prezenta, semnatarii, cetăţeni ai statului român, vă solicităm explicit să respingeţi ferm tentativa Ministrului Justiţiei din ţara noastră de a o defăima pe d-na Laura Codruţa Kövesi, cu intenţia de a descuraja alegerea domniei-sale în funcţia de Procuror-şef european. Vă solicităm respectuos, de asemenea, ca la momentul votului să comunicaţi Legislativului european existenţa prezentei iniţiative. Este opinia fermă, asumată explicit, a fiecăruia dintre semnatarii acestui demers că, prin gestul său, Ministrul Justiţiei din România nu doar că nu ne reprezintă interesele şi voinţa ci, dimpotrivă, continuă în mod abuziv un efort personal şi guvernamental de subordonare politică a justiţiei şi de oprire a luptei împotriva corupţiei în România. Pentru cetăţenii români oneşti, Laura Codruţa Kövesi a căpătat o valoare simbolică tocmai prin efortul ei (şi al Departamentului Naţional Anticorupţie, sub conducerea ei) de a investiga faptele de corupţie la nivel înalt în ciuda actelor politice şi a modificărilor de legislaţie pe care actuala putere politică le-a realizat tocmai pentru a-i proteja pe politicienii corupţi.”, se spune în scrisoarea către oficialii europeni.