sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăPoliticaOficial: românii vor vota pentru Parlamentul European pe 26 mai

Oficial: românii vor vota pentru Parlamentul European pe 26 mai

În ședința de Guvern de vineri, 15 februarie, s-au adoptat mai multe acte normative de pregătire a alegerilor pentru Parlamentul European. Acestea vor avea loc, în România, duminică, 26 mai. Până pe 28 martie se vor depune listele de candidați, iar pe 27 aprilie începe campania electorală. Procesul de votare se va desfășura în intervalul orar 7.00-21.00. ”Guvernul a adoptat cadrul general cu privire la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc duminică, 26 mai. A fost aprobat şi programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea membrilor României în Parlamentul European, de exemplu, cu 60 de zile înainte de ziua de referinţă, adică până la data de 28 martie 2019 trebuie depuse şi înregistrate candidaturile”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, finalul ședinţei.

Membrii Executivului au stabilit și măsurile necesare pentru asigurarea unui scrutin în condiții corecte, în afara oricăror dubii. ”Va fi implementat Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Acest sistem a fost folosit și la alegerile din 2016. Aplicăm acest sistem cu respectarea, în totalitate, a normelor privind prelucrarea datelor cu caracter personal.”, a declarat premierul Viorica Dăncilă. Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Institutul Naţional de Statistică vor asigura implementarea şi operaţionalizarea sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. „De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru soluţionarea întâmpinărilor, contestaţiilor, cererilor sau a sesizărilor privind consemnarea rezultatelor votării. Alte prevederi se referă la finanţarea campaniei electorale, formularul listei susţinătorilor, organizarea birourilor electorale şi secţiilor de votare. Ministerul Afacerilor Externe va asigura organizarea şi aducerea la cunoştinţă publică a secţiilor de votare organizate în străinătate până cel mai târziu cu 30 de zile înaintea zilei de referinţă”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, după ședința de vineri.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu