Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului a înregistrat două cutremure, în cursul zilei de ieri, în zona seismică Vrancea. Cel mai important s-a produs la ora 16:16, pe raza județului Buzău, la adâncimea de 146 de kilometri. Magnitudinea a fost de 3,8 pe scara Richter iar intensitatea cutremurului în zona epicentrală a fost de II grad(e) Mercalli. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: Nehoiu (29 km), Covasna (42 km), Întorsura Buzăului (51 km), Târgu Secuiesc (55 km), Buzău (60 km). Tot ieri, în prima parte a zilei, la ora 4:05, s-a produs un alt cutremur, localizat pe raza județului Vrancea. Mișcarea tectonică a avut loc la adâncimea de 77 km, cu magnitudinea de 2.9 pe scara Richter.
- Advertisment -