În luna martie, cineastul focşănean Constanin Balaci, în vârstă de 84 de ani, va fi sărbătorit printr-un maraton cultural la Teatrul Municipal din Focşani şi sala fostului cinematograf „Balada”. Pe data de 27 martie, chiar de Ziua Mondială a Teatrului, la Teatrul Municipal din Focşani va avea loc, la ora 16.00, lansarea cărţii „Constantin Balaci – Ultimul tur de manivelă”, apărută la Focşani, carte editată din iniţiativa fiului său, Florin Gabriel Balaci. „S-a trezit în braţe cu o moştenire fabuloasă (n.a. Florin Balaci), copleşitoare, în primă instanţă. Coautorul s-a străduit să aştearnă pe hârtie, apelând la memoria textului scris, dar şi a imaginilor şi fotografiilor epocii prezentate, mărturii cu şi despre omul de film Constantin Balaci, mânat nu de dorinţa de a face din tatăl său un erou al zilelor noastre, ci de a nu lăsa să se aştearnă praful peste memoriile necesare ale unui Om-Eveniment, dar şi din nevoia de a prezenta intersectările destinului tatălui său cu ale unor personalităţi naţionale şi nu numai ale domeniului artistico-cinematografic”, scrie în prefaţa cărţii Gheorghe A. Stroia, membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe.
Pentru acest eveniment au fost invitaţi o seamă de oameni importanţi din lumea cinematografiei, precum regizorul, scenaristul şi scenograful Victor Antonescu, de la „Animafilm”, prof. univ. dr. Manuela Cernat- critic de film, prof. univ. dr. Laurenţiu Damian, regizor şi preşedinte UCIN, conf. univ. Corneliu Medvedov, cineast, conf. univ. dr. Florin Toader, director de imagine, Mihai Popescu, producător executiv Antena 3, Cătălin Saizescu, regizor şi producător de film.
Tot atunci va avea loc şi lansarea cărţii lui Virgil Huzum-“Privind lumea prin cuvinte”, printre invitaţi regăsindu-se actorii Ileana Popovici şi Vladimir Gărtan, Nicolae Cabel-regizor-scenarist de film documentar „Sahia Film”, Rodica Lăzărescu, redactor şef la Revista „Pro Saeculum”. În aceeaşi seară, dar la Sala „Balada”, începând cu ora 19.00, are loc proiecţia filmului “Camera obscură”, un documentar de lungmetraj care dezgroapă filmele cineclubiştilor de altădată. Filmul conţine mărturiile a 37 de survivor cineaşti amatori cuprinse într-un documentar de lungmetraj, printre protagonişti aflându-se şi Constantin Balaci.
Totodată, în perioada 23-31 martie va avea loc la Teatrul din Focşani o expoziţie de aparate foto şi film vintage. Expoziţia va cuprinde şi o selecţie de filme de scurtmetraj din colecţia AJCA Vrancea. Invitaţi la acest eveniment sunt Constantin Balaci preşedinte AJCA, Florin Andreescu, fotograf-cineast, Nicolae Sburlan, profesor de artă fotografică la Centrul Cultural “Dunărea de Jos”.