sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAdministratieObstacole în calea proiectului de ”botezare” a Stadionului Tineretului cu numele fostului...

Obstacole în calea proiectului de ”botezare” a Stadionului Tineretului cu numele fostului antrenor de rugby Viorel Ion

Comisia de atribuire de denumiri a județului Vrancea a dat aviz negativ pentru proiectul de schimbare a denumirii stadionului din zona de nord a municipiului Focșani, din ”Tineretului” în ”Viorel Ion”. Consiliul Județean Vrancea solicitase aviz după ce consilierul PNL Ciprian Epure depusese un proiect de hotărâre în acest sens. Comisia de atribuire de denumiri este condusă de subprefectul județului Vrancea, Cristina Stoica.

De remarcat că avizul nefavorabil a fost emis pe 20 decembrie 2018, dar a ajuns la inițiatorul proiectului abia pe 19 februarie 2019. Consilierul liberal s-a arătat nemulțumit de răspunsul nefavorabil. ”În anul 2017 am depus la CJ Vrancea un proiect de hotărâre pentru redenumirea „Stadion Tineretului” în „Stadion Viorel Ion”. După ce a trecut cu vot favorabil prin CL Focșani a ajuns la Prefectura Vrancea, Comisia de atribuire de denumiri. Acolo se pare că a primit aviz NEFAVORABIL. Voi cere lămuriri deoarece nu găsesc și nu îmi pot explica motivația pentru un asemenea aviz.”, a precizat, la cald, consilierul județean Ciprian Epure. 

Viorel Ion a fost ”sufletul” rugby-ului vrâncean și unul dintre șlefuitorii de talente în acest sport. Mare parte din viață și-a petrecut-o la stadionul de pe Strada Cuza vodă Nr.61. Mai întâi, arena s-a numit ”23 August”, apoi ”Tineretului”. Viorel Ion a plecat prematur din această lume, în vara anului 2014, la vârsta de 54 de ani. ”Profesor la Liceul cu Program Sportiv Focșani, unde s-a preocupat de pregătirea și performanțele viitorilor mari rugbyști ai României, Viorel Ion a avut cu elevii săi o serie de victorii notabile. A obținut locul întâi cu naționala de tineret a României la Campionatul European, luând titlul național cu echipa de juniori I a LPS Focșani, pe cel de vicecampion național cu formația U18 și U19 a LPS Focșani și situându-se de mai multe ori cu echipa pe cea de a treia treaptă a podiumului. Preocupat de dezvoltarea disciplinei sportive care îl pasiona, Viorel Ion a inițiat proiecte importante din postura de Director Regional de Dezvoltare al Federației Române de Rugby, toate cu scopul de a atrage copiii și tinerii către sportul cu balonul oval.”, scriau reprezentanții Federației Române de Rugby, la aflarea veștii morții antrenorului focșănean.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu