După USR, și liberalii încearcă să convingă administrația PSD că este nevoie de implicarea cetățenilor în stabilirea priorităților de investiții din municipiul Focșani. Consilierii locali PNL au depus un proiect de hotărâre privind bugetarea participativă, care ar putea fi dezbătut în Consiliul Local Focșani, odată cu discutarea bugetului pe anul în curs. ”Este absolut necesară comunicarea dintre cetățeni și administrația locală. Focșănenii plătesc taxe și impozite, iar primarul Cristi Misăilă trebuie să dea dovadă de deschidere și transparență, pentru că cetățenii municipiului merită să fie ascultați. Facem apel la primarul Misăilă să croiască un buget pentru cetățeni și nu pentru salariile din primărie. Proiectul nostru creează cadrul legal pentru a se pune în aplicare bugetarea participativă. Este regretabil că primarul nu se întâlnește cu focșănenii și nu ține cont de nevoile cetățenilor”, a declarat, într-o conferință de presă, consilierul PNL Focșani, Nicu Tănase.
Așa cum susținuseră și liderii USR Vrancea, liberalii propun ca un procent de 5% din bugetul pe anul în curs să fie utilizat pentru investițiile pe care le stabilesc focșănenii, după o dezbatere publică. Cele 5 procente ar trebui să finanțeze 10 proiecte pe an, stabilite în urma consultărilor cu focșănenii. Conceptul de bugetare participativă este aplicat cu succes în alte localități din țară, cele mai cunoscute fiind Cluj Napoca și Oradea.