vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateCupa României la handbal masculin, supravegheată de trupele speciale de jandarmi din...

Cupa României la handbal masculin, supravegheată de trupele speciale de jandarmi din Bacău

Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va asigura, în sistem integrat, măsurile specifice de protecţie a participanţilor pe durata partidelor de handbal, în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Vrancea şi Poliţia Locală a municipiului Focşani.

RECOMANDĂM SPECTATORILOR

Pentru evitarea disconfortului şi aglomerărilor de persoane, este de preferat ca prezentarea la punctele de acces să se facă în timp util, ținând cont de ora la care sunt programate partidele şi perioada de timp necesară parcurgerii măsurilor preventive preliminare. Pentru buna desfăşurare a competiţiei, spectatorii trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare, în apropierea şi în interiorul locului de desfășurare a meciurilor de handbal. Copiii minori, pentru a li se permite accesul în tribună, au obligaţia de a prezenta documentele de acces. La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, spectatorii au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi actele de identitate, şi după caz materialele de recuzită vizuală pentru evenimentul sportiv aflate asupra lor.

Sunt interzise: accesul persoanelor cărora le-a fost interzisă intrarea la asemenea genuri de manifestări, al persoanelor care se află în stare vădită de ebrietate sau se află, în mod evident, sub influenţa substanţelor halucinogene, al persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice, arme şi muniţii de orice fel, făclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru şocuri electrice, substanţe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale, şişuri, castete ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere ori lovire, precum şi al persoanelor care au asupra lor mijloace de publicitate vizuală prin care se transmit mesaje  cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă, indiferent pe ce suport ar fi inscripţionate.

Pentru noi este important să înţelegeţi faptul că vom fi prezenţi pentru siguranţa dumneavoastră şi cu această ocazie mulţumim spectatorilor pentru modul civilizat în care au înţeles să se bucure de sportul favorit până acum şi pentru încrederea cu care au apelat la noi de fiecare dată când a fost necesar. (comunicat Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Alexandru cel Bun” Bacău))                                    


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu