În ziua de 14.03.2019, ora 15.30, la Dispeceratul Poliției Locale a Municipiului Focșani s-a primit o sesizare referitoare la faptul că trei persoane descarcă o căruță cu pământ și gunoi pe strada Cotești, în apropiere de calea ferată.
Un echipaj al Poliției Locale s-a deplasat la sesizare, ocazie cu care a fost depistat numitul L.P.L., însoțit de doi minori, toți cu domiciliul în Focșani, care descărcau pe domeniul public gunoi și pământ dintr-o căruță. S-a procedat la sancționarea contravențională a numitului L.P.L., cu amendă în valoare de 2.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 5, lit. h din H.C.L. 25/2017 privind obligațiile și răspunderile instituțiilor publice, ale agenților economici, ale altor persoanelor juridice precum și ale cetățenilor privind gospodărirea Municipiului Focșani.
Totodată, atragem în mod public atenția că Poliția Locală va intensifica în perioada următoare acțiunile de prevenire și combatere a acestor contravenții. Trebuie să fim conștienți că astfel de manifestări reprobabile nu afectează doar imaginea orașului nostru, ci reprezintă și un atentat la sănătatea întregii populații.
Sursa: Poliția Locală Focșani