vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateVIDEO: Oprişan, reales, la al "n"- şpelea congres! Bacinschi a lipsit. Din...

VIDEO: Oprişan, reales, la al „n”- şpelea congres! Bacinschi a lipsit. Din nou

Un spectacol roșu ca pe vremuri, o formalitate demagogică, sloganuri, laude și promisiuni ca pe vremea congreselor comuniste, cam astea au fost ingredientele principale ale adunării PSD Vrancea de astăzi. Toți pesediștii din județ au fost mulțumiți că l-au mai văzut și auzit pe ”domnu’ preşedinte”, au aplaudat şi au votat cu două mâini tot ceea ce le-a cerut Oprişan. Apoi au plecat acasă satisfăcuţi că şeful lor suprem le-a mai tras un perdaf celor din opoziţie şi că le-a promis, din nou, că o vor duce din ce în ce mai bine sub guvernarea PSD. Cu siguranţă, satisfăcute au fost şi doamnele şi domnişoarele aşezate de tineretul PSD în primele două rânduri, cât mai aproape de scenă, ca să-i încânte ochiul şi să-i zgândăre virilitatea baronului şef ajuns la vârsta de 50 de ani. Educatoare, farmaciste, profesoare, asistente, toate s-au simţit mândre că sunt în prim plan dar şi emoţionate. Se pare că emoţia a fost molipsitoare din moment ce un coş cu flori din mijlocul scenei s-a răsturnat iar apa s-a scurs pe mocheta roşie, spre disperarea tinerelor pesediste care s-au străduit cu greu să remedieze situaţia. psd1
Oprişan nu a mai părut în formă, ca altădată. Cică abia ce s-a întors din New York. Nu ne-a spus ce a căutat pe acolo dar pesediştii din sală erau convinşi că şeful lor s-a dus peste ocean în interesul cetăţenilor şi nu în vreo plimbare personală. Oprişan a venit fără cravată, cu o mină plictisită şi obosită, dând semne vizibile că face eforturi să reziste fără să aţipească la şedinţă. Mai mult, ca să treacă timpul mai uşor, şeful PSD i-a cerut tableta senatorului Cristi Dumitrescu pe care a butonat-o în timp ce vorbeau mai tinerii săi slujitori Bîrlădeanu şi Matişan. Apoi a ţinut un discurs destul de lung, în stilu-i demagogic, şi le-a transmis pesediştilor şi electoratului vrâncean un mesaj clar, din Lăpuşneanu: ”dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!”
Un singur „lucru” a lipsit de la adunarea propagandistică şi plină de consens, laude şi unanimităţi – primarul Focşaniului, Decebal Bacinschi, nu a fost zărit în sală. Absenţa acestuia a fost fără explicaţii şi cel puţin ciudată. Mai ales că, în prima parte a zilei, Bacinschi participase la exerciţiul tactic al ISU Vrancea desfăşurat în Piaţa Moldovei din oraş.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu