Orașul Focșani are una dintre cele mai frumoase clădiri de teatru din România. Din păcate, de la începutul lunii noiembrie, imediat după tragedia de la #Colectiv, conducerea Teatrului Municipal Mr. Gh. Pastia a decis închiderea instituției până la obținerea autorizației ISU, care nu fusese solicitată niciodată. Au trecut mai bine de patru luni de atunci, iar teatrul rămâne în continuare închis și va mai rămâne cel puțin o bună bucată de timp. Nu știm exact ce presupune obținerea unei astfel de autorizații, ce demersuri s-au făcut, însă ideea este că anul acesta, la ediția jubiliară a Galelor Teatrale, adică a XX-a ediție, s-a decis ca spectacolele să fie ținute la Ateneul Popular.
“Spectacolele invitate din acest an sunt : – CABARET – premiera absolută şi concept unic în România. (marţi 29 martie, ora 20.00). Publicul va avea ocazia să vadă actori şi artişti importanţi ai scenei româneşti : Monica Davidescu, Alexandra Velniciuc, Anca Sigartau, Tania Popă, Corina Dănilă, Ozana Barabancea, Manuela Căra, Aurelian Temisan şi Cosmin Selesi.
– Plăcintă cu mere – comedie de situaţii, spectacol pus în scenă de Dan Tudor la Teatrelli Bucureşti (30 martie, ora 19.) Doi monştri sacri ai terului românesc deţin rolurile principale : Adela Marculescu şi Costel Constantin. GALELE încep în 21 martie şi se vor încheia pe 30 martie. Toate spectacolele vor avea loc la Sala Mare a Ateneului Popular”, este anunțul făcut astăzi de Teatrul Municipal și Ateneul Pupular.
Biletele pot fi procurate de la Agenţia Ateneului Popular şi de la Agenţia Teatrului Municipal.