Toată România știe și vede astăzi că administrațiile locale conduse de PNL sunt între cele mai performante. Multe orașe, comune și județe administrate de primari liberali sunt înfloritoare, au o economie dinamică și o calitate a vieții comparabilă cu cea din Occident. Cluj-Napoca, Oradea, Arad, Alba Iulia, Sinaia, Timișoara, Sibiu, Suceava sau Brașov sunt exemple de comunități care s-au schimbat mult în bine în ultimii ani. Ce au în comun? Primarii și președinții de Consilii Județene ai PNL au reușit să atragă și să folosească fondurile europene la nivel record. Fondurile europene astfel folosite au creat condiții pentru atragerea investițiilor private – adică locuri de muncă și bani pentru comunități. Din păcate, PSD și ALDE nu au vrut să preia acest model de succes în comunitățile pe care reprezentanții lor le conduc. Singurul lor model este ceea ce a făcut Liviu Dragnea la Teleorman: sărăcie și subdezvoltare. Nu numai că pesediștii și aliații lor se disting prin proastă administrare, locală și centrală, dar performează încă și mai mult la distrugerea muncii altora.
Acum vine iar nota de plată. Guvernul PSD-ALDE a lovit cu duritate în ultimii 2 ani exact în bugetele celor care au peformat cu adevărat în folosul cetățenilor și comunităților locale. Dragnea și echipa lui au tăiat, practic, fondurile administrațiilor locale PNL. Au făcut-o atât anul trecut, o fac și anul acesta. Totul a pornit cu o minciună: cum că guvernarea PSD le va da administrațiilor locale 100% din banii rezultați din colectarea impozitului pe venit. Nu numai că nu a fost așa, dar primăriile au fost împovărate suplimentar cu cheltuieli sociale, 100%, suportate până atunci doar într-o pondere de 10% de la bugetul local. Mai puțini bani, mai multe cheltuieli!
Ia de la PSD! Minus 36 de milioane de euro pentru Cluj-Napoca!
Cluj-Napoca, municipiu condus de Emil Boc, are cea mai bună calitate a vieții din România. 20% din impozitele și taxele plătite de clujeni se întorc în educație. Grija față de copii este la ordinea zilei: primăria a pus la punct și a implementat un proiect de transport al școlarilor de vârste mici de acasă la școală și retur. Orașul are cea mai modernă sală polivalentă sală din România, cel mai mare domeniu IT după București. Este cel mai avansat în digitalizarea serviciilor publice. 260.000 de persoane intenționează să se mute la Cluj-Napoca în următorii ani, conform unor statistici. Probabil nu și Dragnea, din moment ce guvernul pe care-l comandă a tăiat din banii cuveniți orașului. De altfel, Liviu Dragnea afirma cu cinism că Brașovul și Clujul nu au nevoie de creșteri la buget.
Viziunea pesedistă în ce privește Clujul s-a și pus în aplicare. A constatat-o Emil Boc, primarul municipiului: ”Din nefericire, veştile nu sunt bune nici anul acesta din perspectiva resurselor financiare din cotele din impozitul pe venit. După ce anul trecut am avut o pierdere de 16 milioane de euro, în acest an avem o pierdere de 20 de milioane de euro. Aceasta este generată de suportarea 100% din bugetul local a drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi a indemnizaţiilor persoanelor cu handicap grav, de diferenţa între cotele defalcate din impozitul pe venit încasate în primele trei luni faţă de cât ar fi trebuit să încasăm şi de impactul creşterii salariului minim pe economie în construcţii. Sunt cheltuieli pe care trebuie să le suportăm şi care diminuează proiectele noastre de investiţii, ale oraşului”.
Gheorghe Falcă, primarul Aradului: ”Este un atentat direct al guvernului lui Dragnea la dezvoltarea orașului și a județului”.
Administrația liberală a județului și municipiului Arad a reușit să modernizeze Spitalul Clinic Județean cu peste 90 de milioane de euro din fonduri europene. În sistemul de educație sunt în derulare investiții de 22 de milioane de euro. La Arad întâlnim cea mai mare investiție cu fonduri europene într-o unitate de învățământ din România – 11 milioane de euro. Dintr-un oraș plin de șomeri, altădată, Aradul a ajuns unul dintre cele mai prospere centre urbane din țară. Guvernul PSD-ALDE nu a putut să lase „nerăsplătite” aceste realizări. Municipiul Arad a pierdut 12 milioane de euro anul acesta din cauza politicilor fiscal-bugetare ale Guvernului PSD-ALDE. Bugetul județului Arad pierde, la rândul său, 21 de milioane de euro.
Primarul PNL al Aradului, Gheorghe Falcă: ”Este un atentat direct al guvernului lui Dragnea la dezvoltarea orașului și a județului. Este o ofensă adusă arădenilor din partea unora care se laudă că sunt patrioți prin Europa și invocă toată ziua demnitatea națională. Demnitatea națională înseamnă, întâi de toate, respectul dat fiecărui român și fiecărei comunități de cetățeni ai României. Exact ce nu face, în realitate, PSD. Prin demnitate națională liderii PSD înțeleg doar apărarea intereselor lor meschine împotriva valorilor europene și a tuturor celor care au fost în stare, cu muncă și seriozitate, să fructifice avantajele apartenentei României la Uniunea Europeană. Mă refer la atragerea de fonduri europene. Aici, Aradul, Oradea, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Sinaia, Suceava, Reșița și atâtea alte localități administrate de PNL au performat și vor continua să performeze. De aceea sunt țintele directe ale guvernului PSD care dorește menținerea în sărăcie și subdezvoltare. Alegerile din 26 mai vor da, sunt convins, semnalul că PSD va părăsi guvernarea. Pentru binele comunităților noastre, pentru binele românilor și pentru o Românie în primul rând al Uniunii Europene”.
Gheorghe Flutur, Președintele CJ Suceava: ”Marca PSD – funcționare fără dezvoltare”.
Județul și municipiul Suceava s-au dezvoltat cu administrații liberale care au știut să atragă fonduri europene. În ultimii nouă ani, Spitalul Județean de Urgență a fost modernizat cu 50 de milioane de euro, din care 20 de milioane de euro din fonduri europene; în aeroportul din Suceava s-au investit 50 de milioane de euro, dintre care 35 de milioane din fonduri comunitare; infrastructura de turism a județului a fost puternic dezvoltată cu 100 de milioane de euro, dintre care 80 de milioane fonduri europene. Județul Suceava a fost și el ”premiat” de Dragnea cu un minus 20% la bugetul alocat drumurilor județene și cu minus 15% pentru actualizarea contractelor de lucrări aflate în derulare. Municipiul Suceava a pierdut 5 milioane de euro din cauza politicilor fiscal-bugetare ale guvernului PSD-ALDE. Probabil PSD a considerat că Suceava, la fel ca și România, „merită mai mult” prin diminuarea bugetului.
Gheorghe Flutur, președintele liberal al Consiliului Județean Suceava, constată cu amărăciune: ”PSD transferă responsabilități către noi, administrațiile locale, însă fără resurse financirare. PSD blochează proiecte în derulare, neasigurându-le diferența la majorarea salariilor și la prețul materialelor. Ponderea cheltuielilor de funcționare în raport cu investițiile a crescut semnificativ. Aceasta este marca PSD – funcționare fără dezvoltare. Ca urmare a pierderilor la bugetul Consiliului Județean Suceava, am fost nevoiți să facem împrumut pentru modernizarea unor drumuri grav afectate. Este vorba, în primul rând, de drumuri care asigură legătura cu județe învecinate – Bistrița-Năsăud, Neamț și Iași”
Cine atrage cele mai puține fonduri europene – premiul întâi la PSD!
Scara valorilor PSD este întoarsă cu susul în jos. Administrațiile liberale pedepsite de pesediști sunt, cele mai multe dintre ele, campioane la atragerea de fonduri europene și la investiții private – capitole la care guvernul Dăncilă este repetent. Ca urmare, în acord cu non-valorile lor, pesediștii au pus-o pe primul loc pe lista candidaților la europarlamentare chiar pe Rovana Plumb, ministrul care a ratat aproape tot ce se putea rata în materie de valorificare a banilor de la Uniunea Europeană. Cifrele seci vorbesc de la sine: doar 14% absorbție din cele de 30 de miliarde de euro aflate la dispoziția României. E drept că au avut și pesediștii un primar foarte bun, care a făcut din comuna lui, cu fonduri europene o bijuterie. Un om serios. Primarul de la Ciugud (Alba). L-au premiat și pe el: l-au dat afară din PSD. (PNL)