sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăPoliticaConsilierul PNL Ovidiu Burdușa, după refuzul conducerii CJ Vrancea de a înființa...

Consilierul PNL Ovidiu Burdușa, după refuzul conducerii CJ Vrancea de a înființa un departament pentru vrâncenii din diaspora: ”A venit timpul să puneți vrâncenii, inclusiv pe cei din diaspora, pe primul loc!”

Domnule Președinte,

Revin la solicitarea de a strânge legăturile dintre administratia publică județeană și vrâncenii aflați peste hotare, care merită să beneficieze de asistență, îndrumare, sprijin, consiliere la fel ca și cetățenii aflați în țară, fără discriminare. Este datoria noastră, a mea de consilier județean și de membru al acestei comunități și a dumneavoastră, de președinte al Consiliului Județean Vrancea, să identificăm soluții în vederea rezolvării problemelor specifice ale vrâncenilor din diaspora. Cred că a venit momentul să fie depășită faza implicării numai în sensul repatrierii vrâncenilor decedați în diverse zone ale lumii.

Prin urmare, mă adresez direct dumneavoastră în calitate de factor de decizie și în calitate de vrâncean care știe cum este să îți fie plecați membrii familiei în altă țară: îmi amintesc că mi-ați povestit când v-am prezentat proiectul meu despre fratele care a lucrat în străinătate și a stat departe de familie, vreme de 9 ani. Și vă scriu dumneavoastră pentru că nu pot accepta refuzul categoric care nu lasă locul niciunei alte discuții viitoare pe această temă, pe care l-am primit, după opt luni de la depunerea solicitării, de la secretarul județului, doamna Raluca Dan.

Aș vrea să mă raportez puțin la răspunsul primit de la secretarul județului și să vă spun că nu cred că este corect să spunem că a da curs solicitării mele înseamnă să discriminezi vrâncenii rămași în țară, în condițiile în care comunitatea vrâncenilor din afara granițelor numără peste 80 000 de persoane și când nu există familie în județul nostru care să nu aibă pe cineva plecat în străinătate. Poate îi discriminăm pentru că angajații din administrația publică județeană nu fac nimic pentru ei și le dau cu tifla, fără să le lase o urmă de speranță sau fără să se gândească măcar la o posibilă soluție. De aceea, chiar dacă pot înțelege că legea nu permite înființarea unui departament special care să gestioneze relația cu vrâncenii din diaspora, mi se pare de neconceput că armata de juriști din Consiliul Județean nu a reușit să identifice – în opt luni!!! – o rezolvare la această problemă, care să se încadreze în litera legii.

Prin urmare, revin la solicitarea respinsă categoric de doamna Raluca Dan și vă ofer inclusiv o variantă de lucru pe care aș dori să o luați în calcul până la aprobarea noii organigrame și statului de funcții: relația dintre Consiliul Județean și comunitatea vrâncenilor din diaspora poate fi gestionată de funcționarii Compartimentului Parteneriate, Cooperare Internațională. Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vrancea, Compartimentul Parteneriate, Cooperare Internațională are, printre atribuții, și următoarele:

– contribuie la identificarea, conservarea şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare interregionale; – menţine legătura cu organizaţii internaţionale în care Consiliul Judeţean are calitatea de membru;

– acordă consultanţă şi asistenţă autorităţilor administraţiei locale cu privire la elaborarea proiectelor acordurilor de colaborare, cooperare, asociere sau înfrăţire;

– ajută la diseminarea informaţiei europene în judeţ, participând la organizarea de seminarii, simpozioane, concursuri etc;

– identifică posibile parteneriate cu organisme şi autorităţi publice din străinătate;

– asigură informarea continuă a cetăţenilor privind schimbările ce survin în procesul de post-aderare la Uniunea Europeană;

– soluţionează scrisorile şi sesizările persoanelor fizice şi juridice care intră în sfera de competenţă a Compartimentului Parteneriate Cooperare Internaţională;

– îndeplineşte alte sarcini date de conducerea instituţiei sau care decurg din legislaţia în vigoare.

În acest context, compartimentul ar putea îndeplini, cu ușurință și atribuțiile unui departament de relații cu diaspora, a cărui înființare am propus-o. De altfel, o parte dintre acestea se regăsesc printre cele pe care le are deja:

– colaborează cu ambasadele și consulatele României pe probleme legate de diaspora; – colaborează cu asociațiile românilor din diaspora și acordă consultanță pentru promovarea unor proiecte finanțate de Ministerul Afacerilor Externe prin Departamentul de politici pentru relația cu românii de pretutindeni;

– facilitează legături între diaspora și instituțiile care au ca atribuții gestionarea fondurilor europene, în vederea informării asupra oportunităților de accesare a acestor fonduri;             – identifică posibilități de afaceri și investiții si le promovează către vrâncenii din diaspora;      – îndrumă vrâncenii din Diaspora care solicită acces la anumite servicii publice;

– oferă asistență și consiliere persoanelor din județul Vrancea cu reședința în străinătate privind informații în legatură cu posibilități de integrare socio-profesională în societatea românească.

Domnule Președinte, nu întoarceți spatele vrâncenilor care se află în aceeași situație în care a fost fratele dumneavoastra și nu lăsați această problemă la mâna unor funcționari care nu văd dincolo de litera unei legi impersonale. A venit timpul să puneți vrâncenii, inclusiv pe cei din diaspora, pe primul loc! (Ovidiu Burdușa, consilier județean PNL Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu