Mobilizare a celor care practică taximetria din toată țara. Mii de taximetriști vor fi prezenți mâine, în centrul Bucureștiului, pentru a protesta față de intenția Guvernului de a adopta acte normative care să reglementeze transportul alternativ de persoane, gen Uber. Taximetriștii din toată țara vor ocupa, practic, arterele principale din Capitală, între Palatul Victoria și Piața Presei Libere.
Din Focșani, și-au anunțat participarea peste 50 de taximetriști. Aceștia sunt asociați unui dispecerat din Focșani și s-au organizat pentru a pleca spre Capitală, la noapte, în jurul orei 01:00. Taximetriștii vor pleca din zona stației de carburanți PetromV, de pe șoseaua de centură. Ei vor merge încolonați, în grup compact, pentru a intra în București înainte de orele de vârf pentru traficul din București, 7:00-10:00.