Focșănenii așteaptă de mulți ani ca orașul să înflorească, să se dezvolte … să arate precum orașele din alte părți ale țării. Și nu ne gândim la cele din Transilvania, atât de departe, ci la cele din Moldova, precum Piatra Neamț, Vaslui, Suceava ș.a. Și, de aceea, încearcă să suporte neplăcerile cauzate de săpăturile de pe străzi și trotuare, în speranța că, poate, la un moment dat, Focșaniul va căpăta o ”față” civilizată, modernă. Dar speranțele au un orizont de așteptare parcă prea îndepărtat. Pe lângă promisiunile demagogice, an după an, ale administrației locale – că se face, se semnează, se începe, se construiește, se lucrează, se finalizează etc – iată că și muncitorii firmelor care contractează lucrările pe bani publici se înscriu în aceeași traiectorie. Și lucrează într-un ritm … amețitor de domol. Mai mult stau decât muncesc.
Un focșănean exasperat de cum arată orașul și de modul în care (se fac că) lucrează muncitorii ne-a trimis o scurtă filmare în acest sens. Pe imagini se observă cum, din vreo 10 muncitori, doar doi par a avea ceva treabă, cu lopata. În rest, ceilalți fie sprijină pereții, fie, se învârt importanți în loc, fie butonează telefoanele mobile, fie citesc o revistă (o fi de construcții?), fie meditează… Și, din păcate, o astfel de scenă nu este singulară. Imaginile următoare au fost filmate astăzi, la intersecția străzilor Timotei Cipariu și Dinicu Golescu, în zona Lidl.