vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateSpitalul Județean de Urgență Vaslui intră într-un nou proces de modernizare cu...

Spitalul Județean de Urgență Vaslui intră într-un nou proces de modernizare cu fonduri europene nerambursabile

Spitalul Județean de Urgență Vaslui va beneficia de încă 20 de milioane de lei din fonduri europene nerambursabile pentru modernizare. Două proiecte vizează echiparea cu aparatură medicală a noului ambulatoriu, construirea unui heliport și extinderea unității de primiri urgențe. În perioada 2010-2017, spitalul a fost reabilitat și dotat cu echipamente medicale moderne, tot cu fonduri europene, respectiv o investiție de 70 de milioane de lei.

Valoarea proiectului gestionat de Consiliul Județean se ridică la suma de 10.713.264 lei, din care 6.699.421 lei reprezintă fonduri nerambursabile europene acordate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, iar suma de 4.013.842 lei reprezintă partea de cofinanțare a CJ Vaslui. Contractul de finanțare a fost semnat în cursul lunii martie 2019 de Vasile Asandei, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est, și Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui. Procedura de organizare a licitației pentru adjudecarea serviciilor de proiectare a fost deja lansată. Perioada de implementare a investiției este de 50 de luni de la data semnării contractului de finanțare.

Pe larg despre acest proiect cu fonduri europene puteți citi pe PressHub.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu