Aproape 10.000 de români se estimează că vor fi prezenți la finele acestei săptămâni în centrul urbei, pentru a onora un eveniment de amploare organizat de Partidul Național Liberal. Câteva mii de români care locuiesc în județele limitrofe Vrancei au anunțat că vor participa și ei duminică, 5 mai, la eveniment, pe lângă vrâncenii liberali. Românii care vor să se alăture PNL vor veni din Buzău, Galați, Bacău, Brăila, Vaslui, Neamț, Tulcea și din alte locații, mitingul fiind programat la orele 17.00 în Piața Unirii din Focșani. Cei care doresc să se alăture liberalilor vrânceni, dar și cetățenilor simpli din Vrancea și din alte județe, sunt așteptați în centrul urbei începând cu orele 16.30.
La eveniment și-a anunțat participarea Rareș Bogdan, numărul 1 pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, alături de colegii liberali din conducerea principalului partid de opoziție. Vor veni la Focșani Mircea Hava, primarul liberal din Alba-Iulia, la rândul său candidat pe lista PNL pentru Parlemantul European, dar și Siegfried Mureșan, actual europarlamentar PNL, purtătorul de cuvânt al PPE. Desantul PNL îi va aduce la Focșani și pe Ludovic Orban, președintele PNL, dar și pe Robert Sighiartău, secretar general al PNL. Evident, nu vor lipsi candidații liberali vrânceni Ana Maria Dimitriu și Alexandru Ciprian Epure.
Material comandat de PNL Vrancea. Cod mandatar financiar: 41190007.