vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneUn copil de excepţie! A luat 9 trofee la un singur festival

Un copil de excepţie! A luat 9 trofee la un singur festival

Mihai Bratosin este un copil din comuna Popești, talentat și ambițios. Deși are doar 8 ani, Mihai a participat la numeroase concursuri de muzică și a obținut nenumărate premii și diplome. La sfârșitul săptămânii trecute, rezultatele au fost peste așteptări. Mihai Bratosin a obținut nu mai puțin de 9 trofee în cadrul Festivalului Național de Muzică Pop pentru Copii și Adolescenți ”Primăvara începe cu tine”, ce a avut loc la București. Mihai a interpretat mai multe melodii din repertoriul românesc și internațional iar juriul de specialitate i-a apreciat prestațiile, atât cele individuale cât și în duet, alături de o adolescentă talentată, tot din Focșani. Mihai Bratosin a fost primul și la muzică românească și la muzică internațională, a primit Trofeul Pitic precum și Marele Trofeu al festivalului. ”Sunt o mamă extrem de fericită, simt o bucurie nemărginită. Mihăiță a început anul glorios, artistic vorbind”, s-a exprimat, în al nouălea cer (doar a luat 9 trofee!), mama lui Mihai, Diana Bratosin, pe o rețea de socializare.
bratosin (6)
bratosin (3)bratosin (4)
bratosin (1)Premiile la categoria grupuri le-a obținut alături de Anamaria Istudor, o fată la fel de talentată din Focșani, împreună cu care formează trupa Energy. Și Anamaria Istudor a plecat de la acest festival cu mai multe diplome și premii întâi sau doi. Ambii copii sunt îndrumați de profesorul de muzică Aurelia Vaida.
Festivalul Național de Muzică Pop pentru Copii și Adolescenți are drept scop principal descoperirea și promovarea copiilor talentați. Organizatorii își propun să dezvolte spiritul de competiție și corectitudine între copii și chiar să facă educație, cu ajutorul muzicii.
bratosin (2)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu