vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăEconomicFermierii vrânceni așteaptă cu nerăbdare primirea subvenției pe anul trecut

Fermierii vrânceni așteaptă cu nerăbdare primirea subvenției pe anul trecut

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis o hotărâre prin care stabilește cuantumul plăților unice pe suprafață, al ajutoarelor naționale tranzitorii și al altor plăți aferente anului trecut, conform legii. În ceea ce privește schema unică de plată, primii beneficiari vor fi producătorii agricoli care nu au încasat avansul de circa 70% (adică 236 de lei) la sfârșitul anului trecut. Un procent de 85% din totalul celor 24.735 de fermieri vrânceni s-a numărat pe lista norocoșilor în 2015, pentru un total de circa 175.000 de hectare. ”Nu au primit avansul anul trecut fermierii care au avut controale în teren. Acum, începând cu 8 aprilie, aceștia vor avea prioritate la repartizarea subvenției. Este un circuit birocratic dus-întors, între APIA București, Ministerul Agriculturii și Ministerul Finanțelor Publice, care nu ne include pe noi”, a declarat directorul executiv al APIA Vrancea, Octavian Vieru. Plățile către fermieri se fac la cursul de 4,4176 lei/ euro, stabilit de Banca Centrală Europeană pe data de 30 septembrie 2015. Cuantumurile sunt următoarele: schema de plată unică pe suprafață – 79,7392 euro/ha, plata redistributivă 1 – 5 ha inclusiv – 5,0000 euro/ha, plata redistributivă peste 5 și până la 30 ha inclusiv – 51,0789 euro/ha, plata pentru înverzire – 59,1277 euro/ha, plata pentru tinerii fermieri – 19,9348 euro/ha. La aceste plăți se adaugă și sprijinul cuplat pentru diferite culturi precum  soia (325 euro/ha) sau lucernă (55 euro/ha).
MADR a prezentat, din nou, lista culturilor amplasate pe teren arbil pentru care se acordă ajutoarele naționale tranzitorii:
-cereale pentru boabe: grâu, secară, orz, orzoaică, porumb boabe, sorg, orez și alte cereale;
-leguminoase pentru boabe: mazăre, fasole și alte leguminoase pentru boabe;
-rădăcinoase: cartofi, sfeclă de zahăr, rădăcinoase furajere și alte rădăcinoase; 
-plante industriale din care: plante textile: in pentru fibră, cânepă pentru fibră, plante uleioase: floarea soarelui, rapiță, soia boabe, in pentru ulei, alte plante industriale: tutun, plante medicinale și aromatice;
-legume: tomate, ceapă uscată, usturoi uscat, varză albă, ardei, pepeni verzi și galbeni și alte legume;
-furaje verzi în teren arabil: furaje verzi anuale, furaje verzi perene (lucernă, trifoi) și alte furaje verzi în teren arabil; 
-căpșunerii; 
-loturi semincere; 
-alte culturi amplasate pe teren arabil, inclusiv în sere și solarii.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu