Primăria Tulnici, condusă de primarul PNL Aurel Boțu, va moderniza învățământul local prin investițiile pe care le derulează. În această primăvară, cu fonduri obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), au început lucrările la școala din Tulnici și grădinița din satul Coza. De asemenea, la Tulnici va mai fi construită o grădiniță, prin PNDL. Investiția va începe după organizarea licitației pentru desemnarea unui constructor. Infrastructura rutieră din Tulnici va fi asfaltată în proporție de 75% prin proiectele de modernizare care se derulează. Primăria se află la faza de licitație cu un proiect de asfaltare de 5,5 km, cu fonduri europene, obținute prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Un alt proiect care urmează să înceapă, întrucât licitația este terminată, este finanțat prin PNDL și prevede asfaltarea a 9,5 km de drumuri. ”Investițiile în educație și pentru modernizarea infrastructurii sunt pentru noi o prioritate. Elevii din comună vor beneficia de condițiile oferite de noile unități de învățământ pe care le vom construi. Drumurile din comună vor fi în acea mai mare asfaltate prin proiectele pentru care am reușit să obținem finanțare”, a arătat primarul PNL Aurel Boțu. Primăria a obținut și fonduri guvernamentale pentru a rezolva problemele provocate de precipitațiile de anul trecut în comună, în valoare de 6 milioane. Cu acești bani, vor fi construite șase podețe la Lepșa și cinci punți pietonale la Coza. Tot la Coza va fi reparat și un pod. Distanța mare la care se află comuna față de cea mai apropiată unitate de pompieri a determinat autoritățile din Tulnici să ia măsuri pentru a asigura o intervenție rapidă a pompierilor în cazuri de urgență. Pentru aceasta, vechea clădire a dispensarului veterinar a fost transformată în centru pentru situații de urgență, cu fonduri din bugetul comunei și de la Obștea Tulnici. Lucrările vor fi terminate în curând.
Material comandat de PNL. Executat de Media Vemo SRL. Cod mandatar financiar: 4119007