Nu mai puțin de 25 de polițiști efective din cadrul structurii de ordine publică, poliție rutieră, serviciul pentru investigarea criminalității economice și serviciul de investigații criminale au luat parte miercuri la o acțiune pe raza municipiului Focșani, în Piața Moldovei, Bazar și Oborul de animale cât și în puncte fixe, stabilite pentru controlul traficului rutier.
În cadrul acestei acțiuni au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale în valoare de 21.105 lei. De asemenea, au mai fost confiscate în vederea continuării cercetărilor bunuri în valoare de 200 de lei, fiind reținut un certificat de înmatriculare.
Ce nereguli au găsit polițiștii
Cu ocazia controlului efectuat la o societate comercială din comuna Nistorești, punct de lucru Focșani, polițiștii au constatat faptul că aceasta desfaşoara activități de comerț fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, prin aceea că nu deținea registru de evidenta a intrărilor-ieşirilor de materiale lemnoase. În cauză a fost aplicată sancțiune contravențională în valoare de 5000 de lei în conformitate cu art. 21 lit c din Legea 171/ 2010.
În urma controalelor efectuate în oborul de animale au fost depistați patru bărbați din comuna Homocea și un bărbat din comuna Milcovul, în timp ce comercializau porcine fără a deține documentele sanitar veterinare prevăzute de legislația în vigoare, fapt pentru care au fost sancționați contravențional conf. art.3 pct.2 din HG 984/2005
Totodată, în Piața Moldovei din Focșani a fost depisat un bărbat și o femeie, ambii din comuna Brăhășești județul Galați, un bărbat din comuna Broșteni și doi bărbați din municipiul Focșani, în timp ce desfășurau activități de comerț fără îndeplinirea condițiilor legale. Cei în cauză au fost sancționați contravențional conform Legii 12/1990 rep.