Primarul Iulian Nica invită toți copiii din Panciu la spectacolul Universul Copilăriei, care va avea loc vineri, 31 mai 2019, începând cu ora 10.30, pe scena în aer liber din Parcul Casei de Cultură Mihai Eminescu. Evenimentul este organizat de Primăria Orașului Panciu, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. „Ziua de 1 Iunie reprezintă sărbătoarea copiiilor din lumea întreagă! Este un moment special, care ne oferă prilejul de a retrăi, alături de cei mici, magia și bucuriile copilăriei! Ca în fiecare an, Primăria Oraşului Panciu a pregătit un eveniment de excepție, dedicat tuturor sărbătoriților zilei: spectacolul «Universul Copilăriei»! Vineri, 31 mai 2019, începând cu ora 10.30, invit toți copiii, alături de părinți, bunici și prieteni, în Parcul Casei de Cultură «Mihai Eminescu», la o reîntâlnire cu Teatro BLU din Iași, care vă așteaptă cu un program de muzică, jocuri și magie, dar și cu multe surprize! Pe scenă vor mai evolua și tinerele talente de la intituțiile de învățământ locale și copiii de la Modulele Familiale din cadrul DGASPC, iar Asociația «Lumea lui Pinocchio» vă așteaptă la o sesiune de facepainting! Spectacolul din Parcul Casei de Cultură va fi precedat, începând cu ora 10.00, de tradiționala Paradă a copiilor și a personajelor din desenele animate, pe traseul: Parcul Central – str. Nicolae Titulescu – Bd. Independenței – Parcul Casei de Cultură Mihai Eminescu. Să fim alături de copiii noștri, vineri, 31 mai 2019 și să ne bucurăm, împreună cu ei, de această zi minunată!“, este mesajul transmis de primarul Iulian Nica. (Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu)
Spectacol ”Universul copilăriei”, de 1 iunie, la Panciu
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -