După ce a demisionat în urmă cu două săptămâni din Partidul Mișcarea Populară, Gabriel Postolache, primarul comunei Țifești, a decis să revină în PNL, partid în scriptele căruia se afla deja.
„Pentru mine a fost o perioadă mai dificilă, pentru că trebuia să mă reorientez pe dreapta și am cântărit foarte atent unde mă pot plia, conform principiilor mele. De altfel, nici nu eram demisionat din PNL, nici eu, nici viceprimarul, nici consilierii, echipa a rămas în acte, cu toate că eu am activat o perioadă de peste un an la Mișcarea Populară. Vin alături de domnul președinte, de toată echipa. Sunt un om de echipă, care nu trădez dacă nu sunt trădat, nu înșel dacă nu sunt înșelat. Aș vrea să nu glumească nimeni cu mine, pentru că nici eu nu mai am chef de glume. Ne luăm treaba în serios de acum. Probabil vor mai veni oameni buni în această echipă”, a spus Gabriel Postolache în conferința de presă. Primarul din Țifești a spus că nu putea lua în calcul înscrierea sa în PNȚCD, așa cum s-a zvonit, din cauză că țărăniștii vor face o alianță la nivel central cu partidul condus de Traian Băsescu, ceea ce pentru edil este inacceptabil.
Președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, spune că prin venirea primarului din Țifești echipa pe care o conduce devine mai puternică.
„Dreapta trebuie să câștige în Vrancea și va câștiga. A venit timpul să facem front comun și să avem deschiderea spre ceva care doar noi prin noi înșine putem să demonstrăm că facem și să construim împreună”, a menționat Cătălin Toma. Președintele PNL Vrancea a recomandat liderilor PSD din județ să înceteze presiunile și campania de racolări asupra candidaților PNL, spunând că anumiți candidați au fost sunați de șefii PSD ai Consiliului Județean și amenințați dacă nu răspund chemării acestor lideri.