duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InternePartidul Național Liberal propune înființarea Muzeului Național Brătianu

Partidul Național Liberal propune înființarea Muzeului Național Brătianu

Printr-o inițiativă legislativă depusă de curând la Camera Deputaților, 56 de deputați și senatori PNL, între care mă număr și eu, susținem oportunitatea realizării acestui obiectiv muzeal în Vila Florica din localitatea Ștefănești, județul Argeș, loc cunoscut, de altfel, ca leagăn al dinastiei Brătianu. Proiectul este inițiat de colegul liberal Gigel Știrbu. ”Când spui România, spui Brătianu. Este datoria noastră, ca români, să păstrăm vie personalitatea celui ce a fost făuritorul României Mari, ideal secular al poporului român. Ion I. C. Brătianu – om politic marcant din istoria României, prim ministru al României, președinte al Partidului Național Liberal, membru de onoare al Academiei Române, a consolidat statul național unitar român prin reformele adoptate, fapt care i-a determinat pe istorici să îl numească cel mai mare om politic și bărbat de stat al României din toate timpurile, o adevărată școală politică”, după cum se arată în expunerea de motive susținută de parlamentarii liberali.

Înființarea Muzeului Național Brătianu, în subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale, ar face un serviciu tuturor românilor, aceștia având astfel posibilitatea de a putea aprofunda cunoașterea importanței familiei Brătianu în dezvoltarea României. Muzeul, propus a funcționa de la 1 ianuarie 2020, ar urma să activeze în clădirea monument istoric Vila Florica, cuibul Brătienilor, în care s-au luat decizii istorice pentru poporul român. ”Având în vedere importanța acestui ansamblu istoric și cultural, care aparține poporului român, precum și necesitatea conservării, restaurării, promovării și a valorificării patrimoniului cultural care a aparținut familiei Brătianu, consider extrem de oportun ca în acest imobil să se înființeze Muzeul Național Brătianu”, după cum se mai arată în expunerea de motive a proiectului de lege înregistrat la Camera Deputaților. Printre altele, Muzeul va avea ca obiective organizarea unui departament de documentare – bibliotecă, care să conțină colecții de cărți și publicații, publicarea de studii, cataloage și albume, ca rezultat al cercetărilor, dar și crearea unei secții de pedagogie muzeală pentru copii și tineret cu scopul stimulării creativității acestora. (Deputat PNL de Vrancea Ion Ștefan)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu