În perioada 3-21 iunie 2019, au fost efectuate la nivel naţional controale tematice pe întreg lanţul alimentar în domeniul producţiei cărnii de pasăre. În cadrul acţiunii au fost controlate 340 de obiective (184 exploataţii comerciale de pui de carne, 8 exploataţii comerciale de curcani la îngrăşat, 48 unităţi de abatorizare şi tranşare a cărnii de pasăre, 87 unităţi autorizate pentru producerea cărnii tocate, a cărnii preparate şi a cărnii separate mecanic de pasăre, 13 centre de sacrificare a păsărilor la nivelul fermelor).
Au fost acordate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare de 109.200 de lei şi au fost emise 2 ordonanţe de suspendare a activităţii. Inspectorii sanitari – veterinari au sechestrat la nivelul unor unităţi de abatorizare şi tranşare a cărnii de pasăre 9.305 kg de piept de pui cu os congelat, cu origine România, contaminat cu Salmonella enteritidis, precum şi o cantitate de 28 de kg de carne de pasăre, a cărei trasabilitate nu a putut fi demonstrată. Întreaga cantitate de carne a fost dirijată către unităţile de neutralizare.
Dintre neconformităţile constatate şi sancţionate în urma controalelor menţionăm:
– deficienţe privind stocarea şi gestionarea medicamentelor şi a altor produse biologice la nivelul exploataţiilor comerciale de pui de carne;
– programele de autocontrol elaborate de către operatorii unor exploataţii comerciale de păsări nu includ testarea calităţii apei administrată păsărilor, nu se prelevează probe de apă pentru determinarea parametrilor fizico-chimici şi microbiologici;
– igienă necorespunzătoare (pereţi, plafoane, pavimente deteriorate, prezenţa mucegaiului, sterilizatoare de cuţite şi alte echipamente tehnologice defecte ruginite);
– deficienţe privind manipularea şi depozitarea cărnii de pasăre;
– nerespectarea condiţiilor de igienă a vestiarelor pentru personal, a spaţiilor de producţie şi a utilajelor şi echipamentelor tehnologice în unele unităţi de industrie alimentară din domeniul cărnii de pasăre;
– nerespectarea normelor sanitare veterinare privind bunăstarea păsărilor în timpul transportului şi sacrificării;
– deficienţe privind implementarea programelor proprii de control, de către operatorii unităţilor de industrie alimentară din domeniul cărnii de pasăre (nerespectarea frecvenţei de prelevare a probelor pentru determinarea criteriilor microbiologice ale cărnii de pasăre);
– deficienţe privind etichetarea cărnii de pasăre şi a produselor obţinute din carne de pasăre;
– deficienţe referitoare la elaborarea şi implementarea procedurilor privind bunele practici de igienă şi a programelor HACCP;
– lipsa instruirilor privind bunele practici de igienă pentru personalul lucrător.
Reamintim cetăţenilor numărul de telefon al ‘Call Center’-ului A.N.S.V.S.A. – 0800 826 787 – care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor. (Serviciul Comunicare şi Logistică Documentară, ANSVSA)
ANSVSA: controale și sancțiuni în domeniul creșterii păsărilor și procesării cărnii de pasăre
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -