În această dimineață, pe strada Ion Roată din Adjud, o femeie din municipiul de pe Trotuș a fost la un pas să-și piardă viața după ce a căzut într-un canal adânc de trei metri. „Femeia a fost preluată de un echipaj de la SMURD Adjud și dusă la spital. Era conștientă și acuza dureri la umărul drept”, ne-a declarat cpt. Cristina Duță, purtător de cuvânt al ISU Vrancea. Medici din Spitalul Adjud ne-au confirmat că femeia este în afara pericolului, avâdn mare noroc că a scăpat doar cu câteva leziuni. După producerea evenimentului, cei de la primăria municipiului au venit și au improvizat un capac peste canalul cu pricina, pe care l-au așezat invers, ancorat cu un bolovan, iar cu ajutorul a două bețe înfipte în canal și legate de un copac au împrejmuit zona, în bătaie de joc, în speranța că oamenii vor fi prudenți și vor ocoli obstacolul.