Administrația Națională de Meteorologie anunță vreme instabilă pentru județul Vrancea până la sărbătoarea Floriilor. În primele zile ale acestei săptămâni, temperaturile diurne vor crește ușor, ajungând până la 22 de grade celsius. Tot în aceste zile, se vor mai înregistra ploi pe arii extinse, în aversă pe alocuri și însemnate cantitativ. Apoi vom avea parte de scăderi ale valorilor termice, și ziua și noaptea, dar și ploi slabe.
”În 15 aprilie maximele scad, în medie, cu 6 grade, dar în weekend vremea va redeveni caldă, cu circa 20 de grade în timpul amiezii. În a doua săptămână de prognoză vremea se va răci treptat, astfel că, din 22 aprilie, se vor înregistra, în medie, 14 grade. Regimul termic mediu nocturn este în scădere treptată, de la 10 grade în primele nopţi, până la 4 grade la sfârşitul intervalului”, se mai precizează în informarea Administrației Naționale de Meteorologie, pentru perioada 11-24 aprilie.