luni, noiembrie 25, 2024
AcasăSocietateS-a votat forma finală a legii dării în plată

S-a votat forma finală a legii dării în plată

Legea dării în plată a primit astăzi votul final în Camera Deputaților. Mai întâi, legea a fost adoptată pe articole, apoi a intrat în plenul Camerei Deputaților. Actul normativ stipulează că o persoană fizică poate închide creditul la bancă, IFN sau la cesionarii de creanțe dacă lasă imobilul ipotecat creditorului. De această lege vor beneficia doar persoanele fizice, cele care au luat creditul pentru achiziţia unei locuinţe sau a unui teren pe care să se construiască locuinţa, chiar şi în cazul creditelor de nevoi personale cu ipotecă. Deputaţii jurişti au votat aplicarea legii şi persoanelor care se află în prezent în procedură de executare silită de către bănci. De asemenea, au adoptat un amendament care prevede ca legea să nu se aplice persoanelor care au fost condamnate prin hotărâre definitivă pentru infracţiuni privind creditul pentru care solicită darea în plată. Deputații au stabilit un plafon al creditului de 250.000 de euro și au scos programul ”Prima casă” de sub incidența legii. Noua formă a legii s-a adoptat după ce președintele Klaus Iohannis a trimis în Parlament, pentru reexaminare, legea votată inițial. Camera Deputaților este cameră decizională iar legea urmează să intre în vigoare după ce va fi promulgată de președintele României.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu