luni, noiembrie 25, 2024
AcasăPanciuFotbal feminin internațional, la Țifești și Panciu

Fotbal feminin internațional, la Țifești și Panciu

În zilele de 11 și 12 iulie, va avea loc prima ediție a Cupei ”Domeniile Panciu” la fotbal feminin, cu participare internațională. Competiția se adresează echipelor U13 și U15 și este organizată de ASS Orizontul Țifești, în parteneriat cu Primăria Țifești, Primăria Panciu, AJF Vrancea, Domeniile Panciu, Decathlon România. Meciurile se vor disputa pe terenul de fotbal din Panciu. ”Avem nevoie de acest turneu, pentru a ne verifica pentru campionatul național U15 din România, unde echipa noastră s-a înscris. Profesorul Paul Cioran, antrenorul echipei, a respectat politica clubului, din 25 de jucătoare, 15 sunt din comuna Țifești, restul de pe raza județului Vrancea. Selecția continuă, loturile echipelor U13 și U15 fiind de 30 de jucătoare. Vă așteptăm pe 11 iulie 2019, la orele 15,30, la sediul Primăriei Comunei Țifești, unde vor avea loc primirea delegației din Republica Moldova și deschiderea oficială a turneului. La competiție participă: A.S.S.Orizontul Țifești, Onix Râmnicu Sărat și F.C. Cahul 2005 (Republica Moldova)”, a transmis prof. Aurelian Gabriel Sibechi, președintele A.S.S. Orizontul Țifești.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu