Guvernul a aprobat, în această săptămână, bugetele de venituri și cheltuieli pe anul în curs a două companii naționale importante: CFR SA și CFR Călători SA. Prin acest buget, se urmărește creșterea performanțelor economice în condițiile întăririi disciplinei financiare la CN Căi Ferate CFR RA. „Veniturile totale ale companiei sunt estimate pentru acest an la 4.212 milioane lei (în creștere cu 12,06% față de preliminatul anului 2015), la acelaşi nivel cu cheltuielile totale, ceea ce va conduce la încheierea exerciţiului financiar al anului 2016 cu un rezultat brut echilibrat. Compania are alocată pentru investiţii suma de 2.508,6 milioane de lei, din care 141,3 milioane lei din surse proprii, iar diferenţa alocaţii bugetare şi fonduri nerambursabile. În 2016 se constată o creștere faţă de 2015 cu 36,14% a sumelor alocate pentru investiţii”, s-a anunțat după ședința guvernului. De asemenea, bugetul aprobat estimează cheltuielile cu personalul la 1.011,7 milioane lei, din care cheltuielile cu salariile la 745,1 milioane lei, respectiv cu 10,55% mai mult decât cele realizate de CFR SA anul trecut. Și numărul de salariați va crește cu 100 de persoane în cursul acestui an.
În aceeași ședință de guvern, s-a aprobat și bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători CFR – Călători. Veniturile totale ale companiei sunt estimate pentru acest an la 2.232,5 milioane de lei, iar cheltuielile totale la 2.231,2 milioane de lei, înregistrându-se astfel un profit brut în sumă de 1,235 milioane de lei. Subvenţia pentru transportul feroviar de călători comunicată de Ministerul Transporturilor pentru anul 2016 este de 1.224,3 milioane lei. „Compania are alocată pentru investiţii suma de 76,94 milioane de lei, fonduri din care vor fi finanţate proiecte de modernizare a transportului feroviar de călători, respectiv achiziţionarea de rame electrice sau trenuri electrice noi, de vagoane şi locomotive”, se arată în comunicatul executivului. Totodată, s-a anunțat un fond de salarii de 505 milioane de lei, ceea ce ar conduce, și în acest caz, la o majorare a salariilor.