vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieVrancea mai are nevoie de experți electorali în 7 localități

Vrancea mai are nevoie de experți electorali în 7 localități

Deși campania de recrutare a experților electorali a demarat încă din luna noiembrie a anului trecut, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) înregistrează un deficit de 980 de persoane, în mai multe zone din țară.  Printre județele cu cele mai multe localități care înregistrează deficit de experți electorali se numără Dâmbovița—40 de localități, Mureș—10 localități, Argeș și Constanța câte 8 localități, Ialomița și Vrancea câte 7 localități. „Se înregistrează un deficit de 980 persoane pentru localități din 12 județe și pentru municipiul București în sectoarele 1, 2, 4 și 5. Practic, există 128 de localități în care nu este îndeplinit necesarul de experți electorali. Dintre acestea, 13 localități figurează cu zero cereri înregistrate pentru această funcție. Fac un apel la cetățeni să se implice activ în această campanie, pentru a fi cât mai conectați la procesul electoral”, a declarat președintele AEP, Ana Maria Pătru.
Aceasta a mai explicat că desemnarea președinților birourilor electorale din secțiile de votare și a locțiitorilor acestora se va realiza de către AEP prin tragere la sorți computerizată, direct pe funcții. Pentru această operațiune vor fi avute în vedere persoanele înscrise în Corpul experților electorali care au domiciliul sau reședința în județul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reședinței de sediul secției de votare, precum și pe baza criteriului studiilor absolvite. „Admiterea în Corpul experților electorali se realizează pe bază de aviz al AEP sau pe bază de examen. Data de 21 aprilie 2016 a reprezentat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere de către acele persoane care au îndeplinit funcția de președinte sau locțiitor la alegerile anterioare, în vederea obținerii avizului AEP. După această dată, se mai primesc cereri de admitere în Corpul experților electorali pe bază de examen. Spre exemplu, în această săptămână, la nivel național se vor desfășura 64 de sesiuni de examinare, la care au fost programate să participe 1.288 de persoane”, a explicat președintele Autorității Electorale Permanente, Ana Maria Pătru.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu