Onix Rm. Sărat U15 și Orizontul Țifești U13 au câștigat Cupa Domeniile Panciu la fotbal fete! Întrecerea a avut loc timp de două zile la Unirea și s-a bucurat de prezența echipelor din Cahul-Republica Moldova. Echipele au primit din partea AJF Vrancea cupe, medalii, diplome și mingi, sponsorii pregătind și alte surprize pentru fete. La U15, podiumul a fost completat de Orizontul Țifești și Cahul 2005, iar la U13, de echipa din Cahul. Au fost premiate cele mai bune jucătoare, dar și cei mai în formă portari și golgeterii la fiecare categorie de vârstă. Premierea a fost făcută de președintele AJF Vrancea, Dan Dumitru, și de vicepreședintele George Potîrniche. Întrecerea a fost organizată de Orizontul Țifești – președinte Gabriel Sibechi și a fost sprijinită de primarul comunei Țifești, Gabriel Postolache, prezent la meciuri, de mai mulți sponsori generoși și de autoritățile din Odobești care au pus la dispoziție baza sportivă. (sursa: AJF Vrancea)
FOTO Fetele din Țifești și Rm. Sărat, cele mai bune la Cupa Domeniile Panciu la fotbal
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -