La mai bine de la doi ani de la crimele care au cutremurat Focșaniul, autorii atacului sângeros soldat cu moartea a patru oameni și-au primit astăzi pedepsele în primă instanță. Astfel, Mustafa Argint a fost condamnat la 10 ani și 4 luni închisoare pentru omor calificat, Mustafa Remus la 16 ani și 8 luni închisoare pentru omor calificat, Mustafa Marian – 16 ani și 8 luni închisoare pentru omor calificat, Mustafa Remus -16 ani și 8 luni închisoare pentru omor calificat iar în cazul lui Mustafa Constantin, minor, s-a aplicat măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioada de 12 ani și 6 luni. Ceilalți inculpați în dosar, respectiv Mihai Maricel, Mustafa Alexandru Cosmin Ionuț, Mustafa Bogdan au fost achitați pentru încăierare.
Cum s-au comis crimele
„În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 27/28.06.2017, în jurul orei 00,30, în urma unui conflict între familiile Mustafa Argint şi Mustafa Neagu, numiţii Mustafa Argint, Mihai (Hadîr) Marcel, Mustafa Marian (zis Mamu), Mustafa Remus (nepotul lui Mustafa Argint), Mustafa Remus (fiul lui Mustafa Argint, zis Mamutu), Mustafa Remus ( zis Maca), Mustafa Ciprian şi Mustafa Bogdan (zis Şchiopu) au lovit cu obiecte contondente şi tăietoare – înţepătoare pe M.T., M.V., D.R. şi M.V. şi datorită leziunilor suferite aceştia au decedat. Prin ordonanţa din 28.06.2017 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Mustafa Argint, Mustafa Remus (nepotul lui Mustafa Argint), Mustafa Remus, zis Mamutu (fiul lui Mustafa Argint) şi Mustafa Marian, zis Mamu pentru infracţiunea de omor calificat prev. de art. 188, art. 189 alin. 1 lit. f C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a C. pen şi faţă de inculpaţii Mustafa Ciprian, Mustafa Bogdan zis Şchiopu, Mustafa Remus zis Maca şi Mihai Marcel, pentru infracţiunea de încăierare, prev. de art. 198 alin. 1 şi 3 C. penal. Prin ordonanţa din 28.06.2017 s-a dispus reţinerea, pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de, 28.06.2017, orele 1800 – 29.06.2017, orele 1800 a inculpaţilor:
– Mustafa Argint, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev.de art.188, art. 189 alin.1 lit. f C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.1 C.penal şi art. 77 alin.1 lit. a C.pen.;
– Mustafa Remus, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev.de art.188, art. 189 alin.1 lit. f C.pen. cu aplicarea art.44 alin.1 şi art.77 alin.1 lit. a C.pen.”, se arată într-un comunicat al Parchetului Vrancea de la vremea respectivă.